Devised T#1

Mă bucur că sunt viu și că sunt aici acum. O parte din mintea mea se îndoiește: oare chiar mă simt așa sau vreau să mă simt așa?

Dacă mă raportez la trecut, mereu exista ceva mare și de nedepășit. Un fel de monstru devenit un prieten. Dureros, trist, indiferent. Mereu un pește mult prea mare pentru pescarul care eram. 

Azi e totuna dacă merg pe mare și prind sau nu prind ceva. Noaptea, o pasăre se va opri pe marginea bărcii. Vom discuta ceva și voi uita

Simt că acum am o viață liniștită, calmă. Totul are loc într-o oarecare liniște. Dacă dorm, dorm. Dacă mănânc, mănânc. Dacă lucrez, lucrez. Respir, petrec timp cu 2 oameni și 3 pisici, pot să-mi fac muzica, să mă gândesc la proiecte de film. 

Eu te știu pe tine. Am vrut să te invit în oraș. 

Haha, pe bune? Când, cum?

O pisică uriașa adoarme după ce își mănâncă prada, lângă o clădire uriașă cu tavanul decupat, asemănătoare cu coloseumul.

O înșiruire de cuvinte, cuvinte ca niste înșiruiri. Am ajuns in stația de autobuz și (am aflat că) inima îmi bătea foarte tare. Prea tare. Oare o să fiu ok. Apoi m-am liniștit. Am și găsit un loc cu umbra. A venit și autobuzul, în care era răcoare și bine.

E atât de tare că sunt aici și nu e război pe străzi. Nimeni nu împușcă pe nimeni. Avem confortul de a scrie despre lucruri. De a construi ceva interesant pentru noi, impreună. E bună liniștea asta. Ca o apă băută în momentul perfect. 

Să fiu onest

Să realizez cum arată viața acum. 

--

Păcat. Ce păcat! Păcat de tine. Tu ești un băiat cu potențial, cu talent. Dar dacă te irosești. E păcat să te irosești. Nu se face. Nu se poate. Hai să te ducem la popă, să te descânte. O oaie neagră. Sau o oaie cum se cade. 

Păcatul e ceva ce nu pot să cuprinzd. Nu pot să depășesc. Nu știu cum. Nu știu dacă voi depăsi vreodată. De fapt, se simte ca și cum nu-l voi depăsi niciodată. 

De fapt, e o neliniște înăuntru. Un animal pe care nu știu să-l îmblânzesc, încă. Un animal. Un animal. Ars de soare și de idei despre ce e bine și nu e bine. 

Sunt îmblânzitorul de păsări. Sunt o voce care cântă aproape singură într-o casă la mare. Sunt o mare dezamăgire și îmi place asta. Sunt strugurele pe care l-am mâncat după prânz. Sunt leul care prinde prada. Sunt prada. Sunt somnul și soarele.

Păcatul e o haină pe care o pot da jos chiar și atunci când nu mai am mâini. Când nu mai am timp. Răbdare. 

Singurătatea e o insulă ciudată. Te învață, te protejează, te sălbăticeste. Sunt un animal. Când domesticit, când nu. Sunt scrisul. Șiult peste. 

Ce păcat că n-am ajuns la timp. În timp util. În timp ce alții se simțeau bine. Sunt un outsider și gata. Fac pace cu asta. Pace. Pace cu asta. Sunt la o petrecere la care n-au mai venit nimeni și bate vânt, sunt lumini și e muzică. A, stai. Am venit eu. Eu sunt gazda și oaspetele azi. Mă servesc din frigider cu mâncare și băuturi. Prin mijlocul sufrageriei cu vedere spre apă, trece o pisică ciudată, care poate vorbi, dar nu vorbește.

Adorm, mă trezesc. E tot noapte. Muzica e alta. Sunt deja cinci zile de când petrec. Încă nu m-am plictisit de mine. 

Poftiți, musafiri și soldați. Critici și oameni ca mine. Cufundați în muzică și prietenie simplă. 

Adevărul e că niciunul nu știm cum am ajuns aici

Cum am ajuns aici

Cu frici și vise

Și scrisori spre sine

We are the nobodies

Am jurat c-o să fiu bun cu mine

C-o să fac ceva din mine orice-ar fi

Doamnelor și domnilor și triștilor și tristelor și împăcaților cu voi înșivă

Prieteni deja și prieteni de azi încolo

Asta e tot ce avem

E atât de mult că nu ne ajung viețile să vedem și sa simțim

E o minune că moi voi trezi și mâine

Cu șuier și vise

Cu urme pe care să calc

Cu tine

Cu respirația asta a mea cu care mă tot împrietesc

more s#3

ultimul cor de vulturi

ultimul mar muscat

ultima olimpiada la palat

adevărul 

ultima pasare

ultimul cântec

ultima veste proasta

o curte cu copaci înfloriți

o inima

o arcă

un arc

noi toți fără țintă 

limita e cercu'

lumea într-o coadă de ac

mă prefac ca apoi sa pot răsufla

sunt omul

sunt tot ce poți să-ți imaginezi

deschid flori petala cu petală

trăiesc fiecare vara ca și cum ar fi ultima

și într-un apartament de 4 pe 4

avem un parc de distracții

suntem alții

apoi iar noi

apoi suntem noi

așa cum mă vezi și cum te văd

atât s-a putut

acum ce facem cu asta

și ce vom calari mai departe?

more s#2

într-o zi pleacă cineva

și doare atât de tare că ți se pare

că toți ceilalți vor pleca

vor fugi pe neanunțate

telefonul în furcă

scrisorile la gunoi

când nimeni că noi

de la un televizor în multe culori curg știri

e panica în bucătărie

panica pe casa scării și într-un piept de fluture

cineva vrea să-și ia puterea înapoi

și cu el și noi

și tu

și tu

și ea

și dans și uitare

și somn ca și cum așa toate vor dispărea

dacă aș avea un buton de off l-aș apasa in noaptea asta

ce bine că nu e așa de ușor

un nor un nor

ultimul cântec

liniste-n pântec

rumega

rumega tot ce mai e de rumegat

apoi se curata câmpul

și vor plana sute de păsări peste

cresc flori

copii de țâță 

licurici

și pur și simplu știi c-a trecut

more s#1

a fost o dată ca niciodată ca de n-ar fi nu s-ar povesti

a fost o dată ca niciodată o iubire de mamă și-o iubire de tata

a fost o dată ca niciodată o limită strâmbă și-o limită dreaptă

a fost o dată ca niciodată frica că stă și frica că pleacă

a fost o dată ca niciodată

bagheta ce ține povestea-nodată

călăreț ia-o din loooooc

înghite potop înghite potop

acum suntem bine

și soare rasare și soare ne tine

ia-o din loc

aud teama copilului rămas singur

cineva strigând vreau acasă

toate jucăriile par să spună ceva

dar fetița de cinci ani nu înțelege nimic

doar simte

ca o ruptură

ca un plânset

dar o pasare bate din aripi și se face liniște

valul se întoarce din drum

mama își întoarce privirea

spune: eu nu mai plec

unele promisiuni nu sunt făcute ca să fie încălcate

trebuie sa se facă o bresa și să pricepem

ca suntem în siguranță

călăreț ia-o din loooooc

înghite potop înghite potop

acum suntem bine

și soare rasare și soare ne tine

ia-o din loc

ăsta nu e un basm

viața poate fi și bine

Îți e frica să ieși îți e frica sa ramai

vecinul turc lucreaza la negru

vecinul turc construiește o metropolă

când mama devine singura sursă de orice

dar și mama poate să plece

însă nu pleacă

mama citește

citește

povesti cu balauri

amulete de aur

fericirea pe patru picioare

închide ochii și încearcă să îți imaginezi

pe bune

închide ochii

deschide inima

umbla la coarda aia despre care toți știm că există

ăsta nu e un basm

viața poate fi și bine

Îți e frica să ieși îți e frica sa ramai

vecinul turc lucreaza la negru

vecinul turc construiește o metropolă

vom face ceva din asta și ne vom minuna ca la a opta minune a lumii

sunson

a fost o data că niciodată un împărat

a fost o data că niciodată un ochi curat

un peste 

un vapor

un meșter

un zambet din care pricepi tot

ai fost o data tu

ți-au zis că ai pierdut

c-avem nevoie sa reconstituim

să știm cine-a greșit cine-a furat cine-a lovit

când nu există eu când nu există tu când nu există alții

când tatii-si caută tatii

când căutăm toți nestematii

ne sărutam ca nimeni alții

atunci se uită Dumnezeu la noi

atunci scriu poeziile pe foi

atunci te iert

când anotimp înghite anotimp

când pot să spun exact ce simt

nu mai pun întrebări

de pe poduri mă uit în larg

in tine o poveste in tine o poveste iar 

râzi și taci

taxi și razi și asta mănâncă de 7 ori pe zi

deja vedem - incepi și tu să fii

a place

un loc unde toate au sens

gloanțe pe pernă bilet de adio

o rochie in alb

o arcă un cal

o întoarce acasă

familiar

și s-a făcut liniște 

și eram toți întregi

și era lumină

și toate fetele monedei întoarse spre noi

din nori un mic aviator și multe blocuri de desen

tu dai mereu un semn

și prăjituri și undelemn

și vulpi anapoda poem

eu demn

și pene peste case

și pian și poze arse

cu inima ta de mătase ne facem bine toți

și eram bine

și nu mai era totul despre mine 

sau despre in afara ta

galop potop și haine cu vopsea

și nimeni în afara ta

o mai iertam mă mai ierta și nimeni în afara ta

right bit psyche

ala bala portocala

unde eram când viața trecea

unde eram

și memoria

și lumina

și ecoul

și pauzele 

Venetia

Vezuviu

trei cercuri peste

și eram aproape oameni

într-o supa mare de hoinar

de homar

și-am venit și noi la voi

și-ati venit și voi la noi

și-au venit și ei la noi

și-am venit și voi la noi

și n-am rezolvat nimic

tyrant #2

pot pleca cu coada la spinare cu

semn de întrebare cu

regret și drum spre mare într-o barcă mare mare

știu că doare dar se face

dintr-o dată tot nimic

și refren și pot deasupra de când eram toți mai mici 

și speriat harababura și ajungem tot aici

regele moare

moartea e metafora

viața nu e-n mai multe sensuri

omul tot călătorește căutând doi solzi de peste și plângând în pumni uitare

nu exista adevărul

nu exista sa fiu mai mare

tu vâslește uit oricum

apoi Dumnezeu și uși deschise

bate toba și nu mai e nicio tabără

niciun bilet cu care să zbori unde ți-au zis tie c-o să fie bine

nu exista secrete

aia e

asta-i tot

dar mâine ești altul și înoți altundeva, altundeva, altundeva 

ochi închis

totul devine frumos după ce nu mai e

cer nu mai e

cerc nul

capsule

e târziu și mergem toți acasă să ne gândim cum ar fi fost dacă 

tyrant #1

ce sa va zic, mă, bine-ati venit? bine-ati venit, rău ați nimerit. Io sunt constiinta, am o arcă de-un metru, și-o să vă cam uit pe toți

de unde până unde se-ntinde uitarea

și când o sa-ntelegi că nu se mai întoarce 

pace ție cel care caz

pace soldatului cu arma-ntre buze

mamei plângând

ultimului doctor de pe tera care chiar știe ce face

40 de arginți

4 coli goale

4 colturi

4 călătorii din care nu te-ntorci cu nimic

am pierdut atât deulte c-acum toate mă găsesc

și toate au ceva de reproșat

ca mine-n ziua de paste

că mine înainte să mă fi născut

furia asta da-n clocot și nimeni nu se mai face bine

scrie edit dar nu pe-acolo e ieșirea

spune-ne sau lasa-te calcat

ultimul elefant

ultima poruncă

adam 

trecere la nivel cu calea ferata

nimic nu e de fapt al tău

ești aici pentru o petrecere 

strada paralela cu asta

mănâncă tot

împarte și cu alții

e timp destul

Radiografiez - barca

Eram pe o apa cu valuri putine, intr-o barca mica, alba, din care cresteau flori rosii uriase. Poate de 5-10 ori mai mari decat barca in care ne aflam. Eu si Dumnezeu calatoream asa de cateva luni cand s-a lasat o liniste atat de frunoasa, incat iti puteai auzi inima cum bate. Stiam cu siguranta ca traiesc. Pestii veneau singuri la noi, iar noaptea, se strangeau stele in jurul nostru de parca ne-ar fi cunoscut. Mergeam asa, negraniti, fara o directie anume. Aveam cu noi umbrele, pantofi, pui de hipopotami, carti cu poeme si apa de baut

- Unde vrei sa mergem acum?

- Unde ne duce vantul.

- Si vantul unde spune sa mergem?

- Unde ne duce apa.

- Si apa ce spune?

- Unde ne duce inima

- Si inima?

Ne placea sa scriem haiku-uri si nu trecea nicio dimineata fara unul nou. O vreme le descurcam cu placere. Apoi, doar zambeam

Florile ce cresteau din barca noastra se faceau tot mai mari. Si nicio furtuna, cand rare, cand dese, nu pareau sa le faca rau. Petalele mari si rosii faceau o umbra extraordinata

- Ce ies din florile astea?

- Pasari, sori, ce vrem

Timpul nu mai era relevant

- Daca ajungi pe un munte foarte inalt si nu mai e nimeni acolo, daca nici macar tu nu esti acolo, cum stii ai cui sunt pasii din fata ta?

Uneori munceam cu zilele, alteori nu se intampla nimic. Intr-o dimineata m-am trezit doar eu. Sau s-a trezit si noi nu mai eram. De atunci ne confundam cu placere prin birturi, prin grabini, prin curtile mari sau mai mici, prin case, prin orasele prin care mergi si tu. Eu nu mai raspund pe nume si nici el. Si florile cresc mai departe din barca noastra plutitoare care a vazut lumea. 

Radiografiez - timidități

Băiat 1: Cum ar fi sa stim exact cum se simt oamenii si ce isi doresc si sa intram in contact cu ei prin intermediul viselor, unde sa fim toti empatici și deschiși? De câteva nopți mă întâlnesc cu tine în vise. Ești frumoasă și simplă. Ai aceeași îmbrățișare hotărâtă, care mă face să simt că trăiesc.

Băiat 2: Poate ți-aș spune: prelungește îmbrățișarea asta vreo 2 ani, dacă nu mai ai nimic de făcut. În vis nu e nici frig, nici foame. Și frica aproape că a dispărut. N-avem ceas, cearcăne, celule desperecheate. E-atât de simplu că nici nu știu cum să relatez asta. Odihnă pe zi, muzică noaptea, discuții lungi, nu prea serioase și vin care nu te îmbată.

Fată 1: Poate ți-aș spune: zi-mi tot despre tine, ca și cum nu există judecată și frică. Ca și cum ai murit deja și viața pare doar o poveste frumoasă, de departe. Și tu mi-ai spune despre livezi și oameni. Și-am râde astupând găurile din acoperiși cu uimire și uitare și plăcinte scoase din cuptor. Care miros marfă. Și care cresc o dată cu tine.

Băiat 2: Poate ți-aș spune: caută-mă pentru două săptămâni, apoi, când ne găsim, ne oprim pe poteca aia pe unde nu mai trec trenuri, dar e totul verde și e liniște. Și soarele bate mereu la fel. Sau facem baie prin tot felul de bălți plin de pești, dar care nu vin la noi. Privesc și așteaptă.

Fată 2: Poate ți-aș spune: sărută-mă cum știi tu și fă-mă să uit cuibul. Zborul e o chestie ușor de învățat, dar cu care nu se mai deprind oamenii. Călătoria asta nu obosește și nu se termină. E echivalentul unui film în care totul

Băiat 1: Totul

Fată 1: Merge conform planului. Mai știi când ai vrut să-mi spui povestea aia a ta și ți s-a făcut dintr-o dată frică și rușine și sufletul ți s-a închis ca o floare? 

Băiat 2: Mai.. știu. Credeam că tu ai uitat

Fată 1: Și dup-aia n-am mai vorbit nimic despre asta.

Băiat 1: Nimic despre asta

Fată 1: Și dup-aia când ne-au luat la întrebări am tăcut toți câteva zile. Până s-au plictisit să mai întrebe

Băiat 2: Sau când ne-am trezit devreme, pe la 6 și-ai luat dubița aia și-am plecat să vedem marea și salina și munții și cetățile în care nu mai era aproape nimeni

Fata 2: Sau când am dansat 4 zile întregi, fără mâncare și rugăciuni

Băiat 1: Fără să căutăm răspunsuri

Băiat 1: Cum ar fi sa stim exact cum se simt oamenii si ce isi doresc si sa intram in contact cu ei prin intermediul viselor, unde sa fim toti empatici și deschiși? Să rămânem cu zilele prin cinema-uri.

Băiat 2: Să nu-mi mai zică nimeni cum să mă-mbrac și ce nu pot să spun

Toți: Nu știu ce m-aș face fără voi. Pare simplu, dar de fiecare dată când încerc să mă apropiu, se deschide un fel de gol care pare mai puternic și mă trag înapoi.

Băiat 1: Nu știu să merg pe bicicletă

Băiat 2: Nu știu să scot o fată în oraș

Fata 1: Nu știu să-i spun exact ce simt

Fată 2: Nu știu cum să nu mai stau atât de mult la mine în cap

Toți: Nu am nimic

Fata 2: Și vocea din cap îți șoptește: ești un nimeni.

Băiat 1: Nu știu cum ne-am dat seama de toate astea. Cum am văzut că nici ei nu știu despre ce vorbesc. Uneori mă întreb cât o să dureze povestea asta.

Băiat 2: Am avut nevoie de intrigă și-am inventat timpul. 

Băiat 1: Am avut nevoie de muzică 

Fată 1: De empatie

Fată 2: De încredere. De cineva care să-mi spună te văd și te admir așa cum ești tu. N-ai nevoie să mai faci nimic altceva. 

Toți: Și după ce ne trezim din visul ăsta în care toți suntem bine

Băiat 1: Să nu mai fie nevoie de cuvinte

Băiat 2: Și explicații

Fată 1: Și îmi cer scuze și nu trebuia să fac asta

Băiat 1: Nu suntem aici să-ți spunem cum stau lucrurile

Băiat 2: Sau despre ce nu poți

Fată 1: Sau că tu nu poți

Fată 2: Suntem aici pentru că știm că eși ști exact ca noi. Simți ca noi. Și nu știi cum să te repari

Fată 1: Poate pare o tâmpenie. O șmecherie artistică. Dar n-ai ce să repari. Asta-i tot. It's as good as it gets. Poate ajută să te apuci de chestia aia la care visezi. Sunt prea ocupați să te mai opreascăa

Băiat 1: De fiecare dată când urc pe scenă am emoții. Și  îmi aduc aminte că trăiesc. Și mă uit la tine și pricep că e ok așa cum e. 

Fată 2: De fiecare dată când mă uit la tine am emoții. Timidități. Și nu știu cu ce să-ncep mai întâi. Închid ochii, dar simt energia asta. Știu că suntem bine și că muzica m-a ajutat atunci când nu era nimeni. Când îmi făceam rău pentru că nu știam ce altceva să fac.

Băiat 1: Și după ce ne trezim din visul ăsta, nu mai e nevoie de note de subsol. O să te recunosc pe stradă. O să mă recunoști și-o să știi. Că e ok. Că sunt acolo pentru tine. Că oamenii nu vor să-ți facă rău și că fiecare are nevoie de ceilalți, fie că știe să ceară sau nu. N-o să mai ai nevoie de amintiri sau să te închizi în casă. 

Fată 2: Sau în tine. Mă întâlnesc cu mine peste 10 ani și zâmbesc. Știu că au meritat toate astea și n-aș da momentele astea pe nimic, de fapt. Am crezut că mor de prea multe ori ca să mă mai speriu acum. Și ca să nu mă bucur că sunteți și voi aici. 

Toți: Te-am iertat.

Radiografiez - părinți

Personaje

Copilul-narator

Scena 1 - Visul

Dacă aș afla mâine că tata a omorât pe cineva, nu m-ar mira deloc. De fapt, m-ar mira că nu s-a întâmplat mai devreme.

(-Ești doar gelos că tu nu ai povești în care să plângi după ai tăi)

(-Gelos, neacceptat, netalentat) 

E atât de multă furie și violență acolo încât mă întreb cum de n-a bubuit până acum. Sau poate s-a întâmplat și asta. Zi de zi câte-un pic, cu cine-apuca. Bârfe, minciuni, tonul ridicat - abuzul are multe forme. Și-apoi îmi caut adopost în relațiile cu alți bărbați care știu să admire.

Dar îmi e teamă să nu ajung exact la fel. Să nu fiu el. Pentru că, în fond...

(-Suntem ce iubim, nu așa zicea? Tu ce iubești?

- Eu iubesc muzica. Pe Vivaldi, pe orice fată cu simț poetic. Pe Rodica. Pe Marcel. Uneori pe mine. Și poezia îmi place. Și ea mă place pe mine. Îl iubesc pe marinar, cu vâslele lui calde (pe un ecran, slideshow rapid cu artiștii preferați, apoi cu oameni în suferință), în timp ce nimeni nu spune nimic. 

Poate fundal muzical, dar foarte atent ales, nu vreau să-i fur pe oameni)

Îmi place poezia pentru că-n poezii poți face ca totul să fie în siguranță. Cu o singură mișcare poți să aduci lângă tine marsupii, fete fermecate, trompete, oricâți prieteni ai nevoie și s-o țineți așa cu săptămânile

(Fragment bine ales din teatrul radiofonic, poate bucata din norzeatic cu curtea frunzelor aruncate la coș și micul prinț)

(„dar tu ești slab și rănești ce iubești, c-așa fac toți/ deci negi, renegi cine ești, c-așa fac toți”)

Sim-patic.

Și-mi fiecare după-masă mai moare o rață sălbatică, făcută bucăți de pușca tatei. Uneori se aude o împușcătură foarte puternică. Alteori e o liniște absolută. Și sute de îngeri în formă de rațe sălbatice se plimbă prin casă

(cântat sister morphine, varianta re-editată (pe două voci, poate cu pian)

După care ne trezim toți ca Lazăr și nu mai dăm vina pe nimeni

(vocea 2) Nici măcar pe noi

Frica de moarte face minuni

(vocea 2) Dar să vezi ce minuni face frică de viață. 

Într-o zi am ajuns la un șaman. Știam cuă unde apasă el, nu mai doare. M-a întrebat: unde doare? I-am spus: peste tot. 

(vocea 2) Într-o zi am ajuns la un șaman. Știam că unde apasă el, nu mai doare. M-a întrebat: unde doare? I-am spus: peste tot. 

Măcar aici să fim câte doi și să simțim la fel

(pe ecran, scena toaletei din enter the void + dacaarfi făcută live)

Atât putem. Sau poate mai putem. Ști și fluturi nemuritori. Facem musical.

Tata a omorât pe cineva. Pe mine. Dar întâi pe sine

fară mamă fără tată fără ei fără mamă fără tată fără ei fără camera de hotel

Bătaia se transmite. Și uria și furia. Și gloria închipuită. Ca o umbră

fără liniște. dar hai să facem un copil, poate așa trebuie. să avem grijă de el și după să-i spunem cât ne-am sacrificat și să-l controlăm așa cum. așa cum

Nu am niciun interes să spun mai multe. Memoria afectivă poate cât poate. Mai departe, mai vărsăm o carafă și petale de plastic

Am omorât pe cineva, dar întâi pe sine și m-am pierdut în poezii triste, cu iubiri la care nu ajungi. Așa se măsoară timiditatea și neputința. Scuze că nu v-am chemat la ceva mai vesel. Deocamdată n-am găsit bucuria

Întrebarea e totuși cum ieșim de-aici 

(secvență din trip)

Scena 2

- Hai, mă, s-au mai făcut astea. Și ce dacă ne doare? Cum o să schimbe asta ceva?

- Bine că ești tu alchimist

- Bine că... s-a mai făcut. 

- Păi, s-a mai făcut

- Păi, s-a mai făcut pentru că s-a mai trăit

(către cineva din public) Zi, mă, ai mai trăit? Vezi, a trăit

- Hai să ducem asta altundeva

- Ok

De exemplu: doi sinucigași la o margine de lume

- Poate vine Godot și ne scoate pe toți de-aici.

- De unde, din teatru?