pe bicicletă
cu o pălărie pe care să stea fulgii
totul roșu, prea roșu
scrisorile cad în noroi
mergi acasă și le cureți cat poți
uzi florile și mergi să duci veștile către cei câțiva oameni
cu lacrimi in ochi tremurând
aș fi vrut să-ți pot spune altceva
bătrânica spune: nu-i nimic, am mai trecut eu prin altele și mai grele, am mai murit odată
pedalez atât de repede că trec într-o oră prin patru orașe mici
dar nu mai duc nimănui nimic
nu mai despart pe nimeni
mai bine aș fi învățat să cânt la muzicuță
i-ar fi durut la fel dar nu ar fi aflat de la mine
din târg se aude o muzică ce traduce perfect încăpățânarea oamenilor de a-și ține gâturile deasupra tristeții
a chiui și a face glume din orice
a manca la întâmplare
și a nu fi prea supărați nici măcar in singurătate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu