Vioara aia iți vine perfect.
Cei ca tine nu pot fi niciodată singuri.
Nu mi te-aș imagina stând ghemută într-un colt de cameră,
Straină sau nu,
Urându-ți eșarfele sau creionul pentru ochi.
Deși știu că ai putea s-o faci destul de des.
Țigara și singura bretea lăsată la vedere,
Iți dau puțin din ceea ce ei numesc “artist”
Uneori ai nevoie de asta,
Alteori…
Țoti ăștia cred ca te știu ca-n palma
Pentru că ți-au citit patru poeme vechi,
În care reușeai să fi ceva mai umană.
Toți ăștia habar n-au că ingerii
S-au cărat din oraș
Și că te plâng în fiecare dimineață.
Răspunzi de regulă printr-un țipăt
Cu toate că iubești șoaptele.
Au, după cum îți place să spui,
Ceva nepământesc.
Sunt singurele care-ți seamană…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu