Pagini

luni, 17 iulie 2023

Devised T#1

Mă bucur că sunt viu și că sunt aici acum. O parte din mintea mea se îndoiește: oare chiar mă simt așa sau vreau să mă simt așa?

Dacă mă raportez la trecut, mereu exista ceva mare și de nedepășit. Un fel de monstru devenit un prieten. Dureros, trist, indiferent. Mereu un pește mult prea mare pentru pescarul care eram. 

Azi e totuna dacă merg pe mare și prind sau nu prind ceva. Noaptea, o pasăre se va opri pe marginea bărcii. Vom discuta ceva și voi uita

Simt că acum am o viață liniștită, calmă. Totul are loc într-o oarecare liniște. Dacă dorm, dorm. Dacă mănânc, mănânc. Dacă lucrez, lucrez. Respir, petrec timp cu 2 oameni și 3 pisici, pot să-mi fac muzica, să mă gândesc la proiecte de film. 

Eu te știu pe tine. Am vrut să te invit în oraș. 
Haha, pe bune? Când, cum?

O pisică uriașa adoarme după ce își mănâncă prada, lângă o clădire uriașă cu tavanul decupat, asemănătoare cu coloseumul.

O înșiruire de cuvinte, cuvinte ca niste înșiruiri. Am ajuns in stația de autobuz și (am aflat că) inima îmi bătea foarte tare. Prea tare. Oare o să fiu ok. Apoi m-am liniștit. Am și găsit un loc cu umbra. A venit și autobuzul, în care era răcoare și bine.

E atât de tare că sunt aici și nu e război pe străzi. Nimeni nu împușcă pe nimeni. Avem confortul de a scrie despre lucruri. De a construi ceva interesant pentru noi, impreună. E bună liniștea asta. Ca o apă băută în momentul perfect. 

Să fiu onest
Să realizez cum arată viața acum. 
--

Păcat. Ce păcat! Păcat de tine. Tu ești un băiat cu potențial, cu talent. Dar dacă te irosești. E păcat să te irosești. Nu se face. Nu se poate. Hai să te ducem la popă, să te descânte. O oaie neagră. Sau o oaie cum se cade. 

Păcatul e ceva ce nu pot să cuprinzd. Nu pot să depășesc. Nu știu cum. Nu știu dacă voi depăsi vreodată. De fapt, se simte ca și cum nu-l voi depăsi niciodată. 

De fapt, e o neliniște înăuntru. Un animal pe care nu știu să-l îmblânzesc, încă. Un animal. Un animal. Ars de soare și de idei despre ce e bine și nu e bine. 

Sunt îmblânzitorul de păsări. Sunt o voce care cântă aproape singură într-o casă la mare. Sunt o mare dezamăgire și îmi place asta. Sunt strugurele pe care l-am mâncat după prânz. Sunt leul care prinde prada. Sunt prada. Sunt somnul și soarele.

Păcatul e o haină pe care o pot da jos chiar și atunci când nu mai am mâini. Când nu mai am timp. Răbdare. 

Singurătatea e o insulă ciudată. Te învață, te protejează, te sălbăticeste. Sunt un animal. Când domesticit, când nu. Sunt scrisul. Șiult peste. 

Ce păcat că n-am ajuns la timp. În timp util. În timp ce alții se simțeau bine. Sunt un outsider și gata. Fac pace cu asta. Pace. Pace cu asta. Sunt la o petrecere la care n-au mai venit nimeni și bate vânt, sunt lumini și e muzică. A, stai. Am venit eu. Eu sunt gazda și oaspetele azi. Mă servesc din frigider cu mâncare și băuturi. Prin mijlocul sufrageriei cu vedere spre apă, trece o pisică ciudată, care poate vorbi, dar nu vorbește.

Adorm, mă trezesc. E tot noapte. Muzica e alta. Sunt deja cinci zile de când petrec. Încă nu m-am plictisit de mine. 

Poftiți, musafiri și soldați. Critici și oameni ca mine. Cufundați în muzică și prietenie simplă. 

Adevărul e că niciunul nu știm cum am ajuns aici
Cum am ajuns aici
Cu frici și vise
Și scrisori spre sine
We are the nobodies
Am jurat c-o să fiu bun cu mine
C-o să fac ceva din mine orice-ar fi

Doamnelor și domnilor și triștilor și tristelor și împăcaților cu voi înșivă
Prieteni deja și prieteni de azi încolo
Asta e tot ce avem
E atât de mult că nu ne ajung viețile să vedem și sa simțim
E o minune că moi voi trezi și mâine
Cu șuier și vise
Cu urme pe care să calc
Cu tine
Cu respirația asta a mea cu care mă tot împrietesc

marți, 27 iunie 2023

saying something

overwhelmed overthinking paranoid
as if i have a sense that for a few hours some people intentionally turned against me
while doing the Heist - the secret project that Abel mentioned
and while i went through life constantly feeling that people think badly of me, that went as quite too much

please don't think badly of me
do you see me? 
i see you
i don't want this to end
here i finally have some possible head
even though i feel as If there's a weird kind of bird holding a gun against my head
holding a gun against my head 'aight

overwhelmed overthinking paranoid
as if i have a sense that for a few hours some people intentionally turned against me

maybe i just care too much
self-obsesed 
self-inflicted pain
self-inflicted spirituality
please don't think badly of me
while i drink this kinda poisened kinda bad kinda really fucked up liqueur

paranoid
paranoid
no friend to be there paranoid

duminică, 25 iunie 2023

film #1: tiny little pot being

father
feather
father had a fever
as in a big fever we took him to the hospital with one of those cars he died
we were so glad
hey. is there any, are there any, is there anything to say?
living in this boots of mine kinda makes me hate
sun and weather also pain
not so easily recalling them 

hiking viking king is who
one a bad of chocolate pillows thinking at some chocolate dreams
drinking beers and coffee beans
polar bears and also feels every tiny tender gesture and surprisingly notices and writes down in his journal made
out of golf and marinarea

the moment of now
the moment
of now
of the
moment of 
now
sleeping into another story

an rather old man on an Island is giving a shy flower to the only human there who happens to be a woman
does the same the next day 
and the next day
now she knows

marți, 20 iunie 2023

un

triunghiuri și lumină
lumină și triunghiuri
vis a vis cineva vede cerul 
acoperișurile gara
pictează cu patina timpului păsări și punți 
trece de vămi de vameși 
de vină de vorbe de vulturi
trece de nume de note 
și mă așteaptă

romburi reguli pentru omul din vagoane
care nu mai știe în ce țară e
și în ce țară va ajunge

după lanurile pline de pui de șoarece și speranță
acolo se ascund secrete și creioane colorate
acolo ne găsim 
dar și aici

fără ceas fără vorbe fără ceas
anecdote împărat într-o casă un cercel mai mare decât inima
un ospăț mai mare decât linia orizontului
barmani paznici pulbere peste
buze 
peste ochii orbului peste
lama care nu taie peste 
bărci și dopuri de plută

începem să vedem dincolo de maluri
dar să rămânem fiecare unde suntem acum

luni, 8 mai 2023

arenele romantice

tic-tac
aici nu se cântă, aici se iubește
cine își aduce aminte cum se face
cum nu se face
de la care capăt la care capăt

arenele romantice
aici e zi tot timpul
aici e noapte tot timpul
caii stau în două picioare
numără flori cât capul lui andrei și
așteaptă tot ce are nevoie să fie așteptat
aici e spațiu, mult spațiu pentru orice

arenele romantice
se măsoară se mănâncă
se vorbește într-o limbă asemănătoare cu asta
cu oamenii asemănători cu noi
cu stea-n frunte
și inimă supradimensionată

arenele romantice
pentru depresivi
desculți
deposedați
derutați
demni

arenele arenele
au locuri libere
au sunet bun
și răbdare
cu mine

marți, 2 mai 2023

eforie

azi la mare
pelicanii pelicani
plăcintele plăcinte
pianul pian
planul plan
ne vedem peste o aripă
înghițim cozi și corzi și oameni dispăruți
un refren care ne aduce aminte că suntem
aici în universul paralel blocați la șapte
facem cu mâna cuiva care nu ne face cu mâna

construiesc o casă mică
în care stau eu și cu mine și cu mine și cu mine
tai bilete tai curcani
tai o limbă de-orășan
și-o pun pe perete, man

se face noapte
tu disimulezi un accident și dup-aia îți ceri iertare
mă prezint cu-n frac și-o frăguță
sunt bine
îmi cade suzeta pe lângă
iar lăutarul ăsta ia toată sarmaua peste și se jură că nu fură și că stă la pândă
când noi toți stăm aliniați
și-așteptăm să cântă
da' nu cântat

că iar am apăsat pe un buton greșit cu șmirghel și-antracit am rana
pe care o ducem toți cu mine peste vama vămii anagrama
știu cum se face că se face că se carceră
tacit ca un acordeon pe malul gării ăsteia prea mari
rinocerii tot barbari
oamenii mei tot la bar
trag dintr-un pahar un pai un pal palpită
la petrecerea de midgets care fac ceva la plită
să servim ca severim când se așeza lumina
peste cadre peste carne peste călimar

de pe trepte
adun tot ce mai pot s-adun
pe perete
o iconiță cu prea mult
andromeda
meta ca-n filmul tău fără reclame
reclamații drame 111
irepetabil și ireparabil cu
silabele la mine c-au rămas de-aseară
când mă făceam că înțeleg și că mi-e bine
doar emoții dar străine
pos-ul vrea doar bine
iluzia mulțimii vide
taurii ăștia ne știu ne zic pe nume
ne-au luat și buletin și buletin și buletin

pe covor ca amplioapa
ana vara prin amara
numără porumbei și porumbei și porumbei
cu sticle la capul patului
cu muzică la capul patului
cu trecut la capul patului
cu barbut la capul patului

se-aude?

marți, 28 martie 2023

corn island

pe un continent departe
în afara unui oraș
pe o insulă
un om platează și se odihnește

pe o alta o pisică stă pe umărul omului ei și toarce
e moale și prin mintea ei nu trec gânduri
pe cerul ei nu trec avioane
și atât cât e, e de-ajuns
are ochii curioși și blana moale
poate să vâneze și nu așteaptă

pe un continent departe
în afara unui oraș
pe o insulă
un om platează și se odihnește

recolta crește
bărcile stau la mal
sunt în rezervă de când războaiele nu mai par pentru nimeni o idee bună

o seră mică azi
e o seră un pic mai mare mâine
orz și zmeură
somn și pâine

pe un continent departe
în afara unui oraș
pe o insulă
un om platează și se odihnește

perle sub pernă

trec tare peste beznă și fum  ceața asta - îi zice acasă  copii cu o singură mână bat mingea pe un teren invizibil se mai rănește câte unul,...