siliciu

părea cel bun mânca stele la micul dejun vând castele cu abajur 
aici acum niciun regret tot ce contează ești tot ce e drept
am învățat și-acum aplic mâncam abecedare când eram mic
supă la plic etajul patru vocea din cap asezonat cu 
semnafoare sectoare lumânări oameni pe cale calendare 
zi după zi după zi după soare
lume amețitoare poezii rare triunghiulare
pere pare prind culoare parcul pocnește privighetoare
zboară acasă pâine pe masă vânt la terasă vând inimi mari
terța apasă singur acasă văd dinozauri globi oculari

când ai cinci minute libere

te-aș suna să-ți spun cum mă simt
o să cadă fulgi ca-n fiecare decembrie peste ochii mortului
zero grade și simți că treiești 
ceva e viu în jurul tău iar tu ești acolo 
respiri înțelegi că asta e tot
apoi intri undeva să mănânci bei te simți ocrotit
poezia e un exercițiu inutil asta mă împiedică să scriu mai departe
n-o să te facă să pui mâna pe telefon
să spui mă bucur să te aud e totul bine
dă-ți armura jos ești cu mine acum
să-ți râdă ochii să dormim liniștiți 
să nu aibă nimeni nevoie de noi în altă parte

hagi zboară

unde dau io crește carne 
zise apostolul mestecând 
fructe de mare
căzându-i din gură 
fructe de mare
fără nicio jenă
repetând mecanismul ăsta jegos în care
mie mi se părea că am aripi 
iar ție ți se părea că le mănânci 
marginea e și ea tot un fel de joc în care
nu ajungi la pedale
narcoman de duminică
unde ești tu frate mai mare 
să ne vezi să ne dai de mâncare
să ne cerți când călcăm peste
să ne pupi pe frunte când facem totul bine
experimentul începutului de secol 
poliția română vede dar mai ales 
toate drumurile duc la tine-n garsonieră, fă 
au trecut cinci ani și io încă stau 
cu gura deasupra farfuriei
mâncându-mi mucii 
de ce ești nesimțit
și tu nu apari ai zis că mergi să cumperi morcovi 
și eu te-am crezut pentru că ce e viața fără credință
mi-au zis că ai fi plecat cu un altul 
dar care un altul 
că stai tot aici în cartier dar că ai mare grijă când ies să cumpăr pâine
pentru când o să te întorci acasă

piesa #2

am știut dintotdeauna că am fost făcut să scriu
tu-așteptai să-ntindă mâna eu stăteam până târziu 
sticla plina ochii mari umpluți cu vise
gurile umplute cu iluzii și cu fise
zicea n-o să mă sting și nu s-a stins nici azi 
inima-i aud bătând ca nicio alta printre brazi
nu-mi e dor de nimeni îmi e dor de toți oamenii care-au trecut prin mine
ca o prăpastie un elastic în ultima stație ochi-i sunt de plastic
nu-i nimic un nou început e mâine viață pe culme viața acum e 
run run like no one else învață să plângi pe vers
învață să-nveți din mers învață și n-ai să pierzi
ochii albaștri-l știi și tu inima tare
cine să-l audă noaptea cine să-l aștepte-n zare
e ca și tine ești ca și el 
orice poate să conteze nu banii din portofel
oamenii din cerebel nu poți s-adormi
girafe cu gâtul scurt șapte unicorni rebeli

ha ha lumea-i a mea ce să fac cu ea (x4)

rigamortis

e noapte mă trezesc la tine-n mașină
eu în dreapta tu la volan cine-i de vină
intri-n primul parapet acum suntem lumină
e august dar ninge nu știu cum totu-i alb în jurul meu n-o să te pierd acum 
ți-am promis c-o s-apari pe-album în toate piesele în toate piesele
tu nu știi era septembrie și-a ieșit
n-a ascultat nimeni nu m-a sunat nimeni
n-am fise pentru telefoane publice știi bine
aș fi vrut să vezi mai mult din mine să văd mai mult
nu doar gropi și vitamine nu doar gol și țipete străine
nu știu cine sunt și nici de unde vin 
fulgi care ne-acoperă și flori care ne ies din piept o capodoperă
pustiu tu nu mai ești iar eu nu mai știu să scriu
nu e vina ta c-am rămas prăpastie
nu e vina ta că n-am știu ce mă paște
e-atât de simplu de fapt tu cu-ale tale eu cu-ale tale 
colile sunt goale ne vedem la intrare
timpul nu există poate d-aia mi se pare c-a fost ieri
unu unu doi unu unu doi se-aude-n cap
tre' să te faci bine neapărat
deschid ochii sunt la mine-n pat
aud tobele cu bat aud străzile cum țipă
aș pune mâna pe-o sticlă aș pune mâna pe-un stilou
văd bine acolo unde nu-i bine deloc
deschid ochii din nou sunt pe-o planetă în formă de ou
îi deschid iar și sunt la tine pe balcon 
nu-nțeleg nimic din toate lume spartă ce vrei 
ia ochii mei să vezi cum se vede prin ei

twelve59

să-i dăm cezarului ce-i al cezarului pace portarului pace groparului scripcarului 
fiecare-n buzunarul lui gara plină cerșetori și dealeri întoarcem înc-o filă
prins între tine și tine ce se găsește dincolo de lovituri de țipete de semnături e limpede
simte-le cuvintele lovind de-acolo de unde vin totul arată-a sublim aici luminile parcă-s venin
dincolo de stradă m-așteaptă un baldachin un balon cu aer cald un băiat înalt 
un-armăsar lasat în șanț singurătate-abrutizată ramuri pline bilanț arome și niciun sfanț
alunecă adulmecă lumea lumea te-adulmecă te găsește lunea pui preț pe ce nu ai pui preț pe cer și rai 
sincronizat perfect cu ceeea ce visai alamă argint aur argumetul suprem pentru ceea ce nu semănai
o piatră o apă o lume care-noată o rimă-ncrucișată crucea de la gândul fetei ce încă te-așteaptă
sedat e ultima dată așa spune de fiecare dată căzând cu capul în cadă nu știm ce vrea să vadă 
pace lumii care nu ne vede pace rândurilor dintre perne atât cât vor mai fi e verde 
treceam puntea dincolo de trepte-i lumea rinocerilor înghițiți de-un puma îi prindem urma

secolul vitezei începe să viseze

baracudă pâine udă până mâine până când
toată lumea se va ridica de la pământ strigând
libertate cu ce plec și ce vă las o lume nu-i un atlas 
în glas de seară mult prea multe ore-n ceas
poezie fragment viața de pe ciment
călătoria credeam că-ncepe și se termină decent 
fața gri inima gri 1-2-3-4 probă 0-2 robă psihiatru 
cimitir înfrigurat pentru cine te-ai rugat
insalubru ca sfârșitul arme sticle și granituri
ochiul care nu se vede ochi ce nu se văd de riduri
lume multă oameni puțini 
animale mestecând crini pe la vecini crezând că-s ciulini
totul într-o barcă ar fi vrut să nu ne știm
seringi lipsesc duminici lipsesc mă cheamă serafim
n-ai un pahar de vin să ciocnim să cinstim
șerpi stau la pândă după-un perete de scândură