Pagini

vineri, 5 august 2022

poezia

poezia e o rugăciune simplă într-o lume în care totul șuieră
nu e definitiva, nu pune reguli, nu-ți cere actele
te ia așa cum ți se pare că ești 

cineva pregătește masa
altcineva regretul
altcineva visează
cineva se trezește 

un covor în flăcări e ceva ce nu poți să uiți 
apa curge peste mine și mă gândesc la Africa
printez bani să ne ajungă
iluziile rad deine încet, să nu le aud

decablez tot
sting toate becurile
sunt într-o barcă
un bărbat mă liniștește și îmi vorbește frumos
nu știu cine e dar el știe cine sunt 

joi, 4 august 2022

poezii zen 1

pentru cineva care nu știe
nu vede
nu aude
nu poate uita

piramidele sunt mici
sunt departe
sunt în pieptul meu
așteaptă dimineața

când înfloresc copacii de mentă și ochii mei
când scapă vulpile de ochiul puștii
și mâncarea se face și se digeră încet

sunt o singură culoare
amestecată cu o alta
irepetabil Romania Franța Bangladesh
conserve haine puține 
totul într-o palmă de om

mă văd cum zbor
cum îmi cer iertare
cum îmi privesc rănile care nu mai sunt răni

un cadou mare cât o orchestră
pe care îl cuprindem pe rând

grădini de acrilic I

în camera mea a răsărit o gradină din acrilic albastru
deasupra două mâini mari cu semilune și crenguțe pe degete
un labirint în care nu te pierzi, dai de tine aici, acolo, dincolo
mirosi fiecare plantă pe rând, îți faci culcuș din altele
sunt întotdeauna de ajuns
unele fac fructe altele fac umbră
unele leagănă altele adăpostesc
cresc cuminți 
în frunzele lor într-o dimineață am găsit un pui de om zâmbind și intrebându-mă cine sunt
eu reparam la avionul meu
era mic, foarte mic
și nu înțelegeam de unde apăruse în mijlocul arborilor albaștri

miercuri, 3 august 2022

kitty

i'm a kitty 
i sleep 
you're a human 
you weep

#

cedar și altele
anglolia și altele
cât luăm pe-o aripă
dar pe-un cap de cocoș
e cam devreme pentru târg nu crezi?
și integrame și bere la rece și trecere la nivel cu calea ferată
elementar lotus leagă lumile
liber ca pasărea pe cântar
pe când am hainele de nuntă și un lăutar
la moma cozi
în fața blocului o viață pe care nu o poți bănui sau opri 
pizza care se feliază singur
cer cu acrilic
conserve
și un mim care așteaptă rezolvând o integramă monocrom
ca și cum îi pare rău
pe o sfoară la balcon stau monedele scoase din fântâni
șireturi și scrisori întoarse acasă cu plicul un pic desfăcut
rândurile un pic citite
cu-n pic de lacrimi peste dintr-un singur ochi, același 
a fost miezul zilei
am văzut lumina 
acum ne întoarcem la ale noastre

luni, 1 august 2022

minimum kindness for a fellow birdie

saying good morning, you are nurtured
making dinner
staying thinner
cleaning the place
saying sorry
inviting you out often
seeing 1001 films in a single night
reading a book cause it keeps us healthy
buying brushes and pens and strawberries
we're in this river
we're doing this
time will transform us in something even softer
and more beautiful
i am building a bicycle
i am building a tiny empire
this was a good day
so it's the next one and the next one and the next one
--

să spui bună dimineața, ești îngrijită
să faci cina
să rămâi slăbuț
să cureți casa
să spui îmi pare rău
să te invit des în oraș
să vedem 1001 filme într-o singură noapte
să citim câte o carte pentru că ne ține sănătoși
să cumpăr pensule și creioane și căpșuni
suntem în interiorul acestui râu
facem asta
timpul ne va transforma în ceva moale
și mai frumos
construiesc o bicicletă
construiesc un mic imperiu
asta a fost o zi bună
așa e și următoarea
și următoarea
și următoarea

s.

ești bine
ai toată viața înainte
pielea ta miroase a săpun moale ai haine curate ai câțiva prieteni
viața se deschide in fața ta ascultătoare
poate nu merge totul la virgulă dar nu e vina ta, nu e vina nimănui
viața e prietenă cu tine
tristețea e un contrafăcut
ești mai mult decât asta
nu te pierde în ce zic ei că e important
ascultă-te, asta e superputerea ta și dacă e nevoie lumea se va schimba pentru tine
ești o specie de floare la care ne putem uita toți și o putem lăsa să crească
nu te uita la alții
nu pune pariuri
nu lua cu împrumut
nu asculta sfaturi
să-ți faci bine e bine oricând
dă jos tristețea ca un șarpe intrând în noul anotimp
prin intrarea cea mai mare din cetate
zâmbitor și fără tamtam

perle sub pernă

trec tare peste beznă și fum  ceața asta - îi zice acasă  copii cu o singură mână bat mingea pe un teren invizibil se mai rănește câte unul,...