out

mi-e teamă că durerea o să mă transforme 
într-un cerb cu coroana spartă
în fond ce e în neregulă cu asta

e-n neregulă dacă trăiești iar și iar același anotimp
aripile bat invers
iar pianele se închid înăuntru

ploaia nu ajunge înăuntrul meu
intră doar până la jumătate
blocată de un zid subțire
și câteva bemoluri

aici e acasă
ăsta e triunghiul tău
astea sunt hainele tale
e când râs când liniște

ploaia după aproape 4 ani

mi-e dor de ploaie nu pot să-i mai scriu 
de când pământ noroi tăcere timpuriu 
au fost lăsate între noi 
între-umărul-meu și umărul ei 
diminețile fără pereche și puloverul mov
și nimic nu parea să o poată lua din brațele mele
îngrop multe securi sperând ca-ntr-un an o viață în care-am să fiu ceasul vechi, tu catran
să detonăm împreună conacul și-apoi 
pe câte un cal să fugim spre pădure