ploaia după aproape 4 ani

mi-e dor de ploaie nu pot să-i mai scriu 
de când pământ noroi tăcere timpuriu 
au fost lăsate între noi 
între-umărul-meu și umărul ei 
diminețile fără pereche și puloverul mov
și nimic nu parea să o poată lua din brațele mele
îngrop multe securi sperând ca-ntr-un an o viață în care-am să fiu ceasul vechi, tu catran
să detonăm împreună conacul și-apoi 
pe câte un cal să fugim spre pădure