*sub o pernă plină de fulgi ilinca

ce ciudat
din câte pagini am
pe-atâtea nu le recunosc
şi totuşi ele mă cunosc
mă salută mereu
şi toată lumea mă ocheşte

nu mai ştii cine eşti
şi ce mai cauţi în lume/ pierde-te
lui dumnezeu nu-i mai pasă de tine/ilinca/nu mă (mai) citi
eu şi obsesiile mele
eu şi oboselile mele
eu nu dorm nopţile. căci nu mai suport traiul cu mine însumi

am luat în greutate iar
banca a doua jar pe tălpi
salată, perne moi
de voi nu vreau să mai aud
nimic
de mine

cine ştie
cine-mi va găsi
umerii ca o streaşină sub care să te-aşezi
te legi de mine ca un scâncet noduros
dar zi-mi
pe cine-aştepţi