n-am titlu

ca într-un banc de-a gata cristi
femeile mint florile
se închid dimineaţa

coşciug cu patru laturi spune-mi cine sunt

alice în ţara minunilor

o noapte cu-de-toate mergi acasă mulţumit
nu ştii că cineva curăţă după tine
pereţi podele femei și bărbaţi de-aceeaşi vârstă
la unison îţi spun a fost o seară frumoasă
tu eşti deja departe
la visele tale la comorile tale
singurătatea ta la patru arcuri
ai uitat acum

în oraş pe banii tăi femeie
cu o singură mână
argint viu vizavi trotuarele ştiu povestea asta
alcoolic fără casă
arbore fără părinţi

în pauză dintre mese

unu minus unu egal unu
doi minus unu egal unu
geometrie în spaţiul altcuiva
acum deschide
aştept aici de două ore
tu ai senzaţia că nu-mi pot plăti o halbă de bere

Cine sunt

atunci când braţele războiului cad molatice pe lângă corp
când ultimele focuri de tun sunt doar o amintire despre trecut
zorile se fac una noi
nopţile - una cu ele însele,
copiii se întorc la casele lor/mamele
se întorc la copii,
un vis despre libertate
un război fără prea multe victime.
o voce care răcneşte: Da, vreau să murim cu toţii!

cu toţii în afară de mine şi oamenii care m-au iubit măcar puţin
cam aşa s-ar traduce lupta asta
în care eu vă vreau binele, iar dacă voi nu mă vreţi,
trebuie să ştiţi că niciodată nu mi-au plăcut domnitorii.


deşi ne dorim puterea, nu ştim ce să facem cu ea.
deşi ne dorim libertatea, nu ştim ce să facem cu ea.
deşi ne dorim ochiul bun, nu ştim ce să facem cu el.
Deşira-te, vers, şi trezeşte-mă.

Visez la o maşină de scris,
mâna Ilincăi peste mâinile mele
mirosul unui portocal în casele noastre
şi aceeaşi voce răcnind: V-am păcălit.

atunci când braţele războiului/
când îţi aminteşti că ţi-e foame
când îţi aminteşti că ai vrea să mănânci ceva,
hainele îţi vin ca o mănuşă
în cel mai liniştit loc de pe pământ Dumnezeu scrie despre boabele de cafea
de care, vă spun eu, nu s-ar atinge niciodată.