Cine sunt

atunci când braţele războiului cad molatice pe lângă corp
când ultimele focuri de tun sunt doar o amintire despre trecut
zorile se fac una noi
nopţile - una cu ele însele,
copiii se întorc la casele lor/mamele
se întorc la copii,
un vis despre libertate
un război fără prea multe victime.
o voce care răcneşte: Da, vreau să murim cu toţii!

cu toţii în afară de mine şi oamenii care m-au iubit măcar puţin
cam aşa s-ar traduce lupta asta
în care eu vă vreau binele, iar dacă voi nu mă vreţi,
trebuie să ştiţi că niciodată nu mi-au plăcut domnitorii.


deşi ne dorim puterea, nu ştim ce să facem cu ea.
deşi ne dorim libertatea, nu ştim ce să facem cu ea.
deşi ne dorim ochiul bun, nu ştim ce să facem cu el.
Deşira-te, vers, şi trezeşte-mă.

Visez la o maşină de scris,
mâna Ilincăi peste mâinile mele
mirosul unui portocal în casele noastre
şi aceeaşi voce răcnind: V-am păcălit.

atunci când braţele războiului/
când îţi aminteşti că ţi-e foame
când îţi aminteşti că ai vrea să mănânci ceva,
hainele îţi vin ca o mănuşă
în cel mai liniştit loc de pe pământ Dumnezeu scrie despre boabele de cafea
de care, vă spun eu, nu s-ar atinge niciodată.