#

arbaleta aruncă arbori 

arcada arde

arme armistițiu așteaptă

oamenii de la balcoane aud mutarea 

păsări schimbătoare bat din aripi

agale armăsarii așteaptă schimbarea

legați de pod marinarii nu caută nestemate

eu cu spatele culeg polen

mă trezesc devreme schițez un zâmbet

furnici arse-ntr-o lunetă care vede-aproape tot

la multi ani 

în pahare lentoare

în capete regret

uliul nu mai vrea acasă

păsări nu mai vor în coaste să-și mai facă adăpostul

cu o mână adorm

caracatița amețește 

Dumnezeu intră pe vârfuri 

calm nu aude deșteptătorul și nu are nimic de adăugat 

iau ultimele bilete

merg peste o cale ferată îmbrăcată în frunze verzi

știu ce pot și unde mă voi opri să dorm sau să beau apă

fur chei

înnot

un ultim drum care duce afara din oraș 

stelele se numără singure apoi merg singure într-un buzunar

stau acolo calde lângă inimă și-mi spun: ai răbdare, totul e pus la cale deja

cine se pripește are multe de reparat

țin stelele la piept cobor într-o barcă

în larg văd un covor în flăcări balene singure

stinghii simetric slugile se simt gata de plecare

ziua în amiaza mare lanurile neatinse cresc în tihnă pe drum

văd fum de la mașinile din față

și ele merg unde mergem noi și nu mai vor să știe drumul înapoi