dicteu automat
naum trăind pe străzi, în subsoluri
soarele răsare de cel puțin două ori pe zi
vând tot de prin casă și plec la mare
busolele nu spun niciodată adevărul
învăț să înot
mănânc ancore
rămân peste noapte
vorbesc cu cineva care-mi seamănă
scriu des
uit totul până dimineață
șterg urmele
scriu cel mai bun poem și-l pierd imediat
în tranșee, cinci oameni noi
tutun carne de porc călugări buddhiști
carbit
artificii care se văd din spațiu
vineri, 6 martie 2020
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
aș fi scris c-o mână stângă până unde să se vadă peste apă peste mese peste rafturi văd acolo stând ascunși pe andromeda viermi cu mere și...
-
sunt sensibil ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer zmoală cabotin ca un mare baladin ca un mare baladin ca u...
-
cad picuri mari peste oraș ostașii cad ca frunzele când plouă am capul plin de mine, nu am loc să mă scufund sau să trec cerul rouă refac t...
#
într-un câmp de cozonac o uitare se gândește cum să fac să-mi amintesc drumul înapoi spre case și plasa ce trage pește răscolesc prin capul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu