vin noaptea pe ploaie când casele se-ndoaie de atâta tristețe și liniște
și linii șterse și șoricei șerpi ștrengari șterpelind singuri steagurile
simetria scocurilor scuipând sare
ocheanul vitreg vede până dincolo de noi scoici sparte bancnote strânse într-o singură mână
pe mal un băiețel de mărimea unui bob de mazăre uite asta e poezia și-apoi dispare
dar de fiecare dată când deschid ochii cel puțin o fereastră dinspre grădină
trece râzând știe că ne vom întâlni ne vom juca girafele se vor înveseli din nou pe trapez
și nimeni nu va mai ieși de sub trapă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu