tina diez II

vin noaptea pe ploaie când casele se-ndoaie de atâta tristețe și liniște
și linii șterse și șoricei șerpi ștrengari șterpelind singuri steagurile
simetria scocurilor scuipând sare
ocheanul vitreg vede până dincolo de noi scoici sparte bancnote strânse într-o singură mână 
pe mal un băiețel de mărimea unui bob de mazăre uite asta e poezia și-apoi dispare
dar de fiecare dată când deschid ochii cel puțin o fereastră dinspre grădină
trece râzând știe că ne vom întâlni ne vom juca girafele se vor înveseli din nou pe trapez 
și nimeni nu va mai ieși de sub trapă

tina diez

te-am văzut fără să știe
stăteai pitită în carmangerie 
cu gândul la mii de congelatoare 
la cum va fi lumea când vei fi mai mare
la câini alergând pe strada pe care
luminile sunt lumini migratoare 
mimi veseli vând arcuri închise 
trec orele-n ceasuri umplute cu fise
se înmulțesc cocori dar nimeni nu știe 
tu încă stai pitită în carmangerie