Totul se leagă şi totuşi

Fuga.

Fuga de tine,  

Fuga de gurile de metrou,  

Fuga de omul care abia a învăţat să citească.  

Am întârziat,

Să nu mă-njuri niciodată pentru poemul ăsta.

  

Fuga de tine, vocea cuiva care-a trecut prin toate astea şi ştie  

Că e vina lui.  

Şi te lasă să pleci

Şi ştie cum au să se termine toate.

Şi te primeşte-napoi fără vreo-ntrebare care să te pună, cumva,  

În încurcătură.

  

Am putea să sfârşim,

Luna-i lună, veşmintele-s veşmite,  

Toţi ochii ăştia nu înseamnă absolut nimic.

Am început să mănânc tot mai multă pâine

Am început să mănânc aripirile îngerilor

Am început să scriu despre păsări dintr-o insuficienţă pe care nu mi-am dorit-o niciodată.

  

Să reparăm ce se mai poate repara, spunea cineva odată, şchiopătând.  

Totul până când cineva -de aici sau de dincolo- ne va salva.

Totul până când cineva -de aici şi niciodată de dincolo-

Ne va lăsa să cădem acolo unde

Vom crede, pentru un timp,

Că ne e locul.

  

Şi pentru că toate poemele mele se termină frumos,  

Azi am plantat un copac în curtea dinaintea visului.

Au ieşit câteva buchete de flori.

Le ud în speranţa ca într-o dimineaţă următoare

Să se schimbe-n ceva asemănător

Unui arbore.  

Ultimul multiplu de 3

De-aş şti să-not mai bine decât ştiu

De-aş şti să văd şi dincolo de ape,

Nu mi-ar mai fi doar cerul singurul păcat.  

Din camera de zi răsare-o fată, cu zâmbetul tomnatec şi curat

Din debara răsare alta, ogoare-ntregi s-acopere de vrea cu mâinile-i uşoare de granit

Că n-o să plec de mână cu niciuna.  

Eu o să stau aici închis, din baie iar aud,  

Răsare altă fată,cu flori în creştet şi-n călcâie zori.

Eu n-am să plec de mână cu niciuna.  

Îmi sună ceasul iar şi număr ca un orb

Şi orbii toţi bat la uşile mele.

(Femeile din fiecare cameră nu mă lasă să deschid nimănui.)  

"Trei iezi cucuieţi, uşa vieţii descuieţi.."

Şi arde-n fiecare seară câte-o femeie

Şi cartea asta păcătoasă n-o să mai iasă niciodată la tipar

  

N-ai să sari niciodată de-acolo,  

Tu n-ai aripi de apa,  

Tu n-ai aripi de aer,  

Tu n-ai să sari niciodată de-acolo.

Mă rog ca nu cumva să sară, fără să-ţi spună un cuvânt,  

Ea, apa toată-n corpul tău şi să vă înecaţi

Una pe cealaltă.

Şi să vă plângeţi

Una pe cealaltă.  

Şi să mă plângeţi, iar eu, îmbătrânit, cunoscând, într-un sfârşit, frigul,

Să caut vinovaţi,  

Să caut ticăloşi,  

Să caut şi să nu găsesc altceva

În afară  

De mine.

Ultimele dorinte ale Lordului M

Aşa cum sunt, mort, înviat, mort iar

Fără puteri, fără credinţe, fără absolut niciun adevăr la subţioară,

Să adorm.  

Să adorm şi să mă trezesc a doua zi, -cam pe la aceeaşi oră-

Pe marginea străzii, pe marginea podului, pe marginea prăpastiei, pe orice margine.

Să mă iei de mâini, ca pe un om leşinat de prea multă vreme, şi să mă duci la adăpost

Să-mi dai să mănânc, să beau apă curată, să mă îmbraci.

Să mă arunci apoi în stradă şi să o luăm de la capăt, exact în acelaşi fel, de două, trei,

De mai multe ori.

Să mă iei de mâini, ca pe un om leşinat de prea multă vreme, şi să mă duci la adăpost

Să-mi dai să mănânc, să beau apă curată, să mă îmbraci.

Să mă arunci apoi în stradă

Aşa cum sunt, mort, înviat,

"Ascunde-mi cheile, de data asta o să trec pe roşu, de data asta o să mor pe bune şi nimeni

Nu mă mai poate salva"

Închid ochii, clipesc o dată ca şi cum  

Clipesc o dată că şi când s-ar fi terminat, deşi  

N-am înţeles cum trebuie să mori sau ce trebuie

Să faci înainte.  

  

Mă imaginez stând ca în baia aia -cea mai mică cameră baie pe care am văzut-o vreodată-

Şi deşi toţi vor şti, şi deşi toţi mă vor căuta, şi deşi se va ridica clopotarul din pământul lui

Să mai tragă o dată,

Eu ştiu că voi ştiţi atât cât va lasă Dumnezeul vostru să ştiţi

Şi greşiţi atât cât va lasă Dumnezeul meu.  

Se vor întâlni ei la in moment dat.  

Se vor certa.  

Dumnezeul meu va pleca primul, trântind uşa în semn de "Nu mai vreau să vă văd"

Vor cădea câteva tablouri în semn de "S-a sfârşit"

Şi nu se va mai întoarce niciodată.  

Şi nu se vor mai întoarce niciodată.

Şah în nouă mutări

I.

Poeziile mele se schimbă

Tu treci pe partea cealaltă a trotuarului

Pământul trece şi el pe partea cealaltă

Bunicul din poeziile mele trece pâş-pâş, doar puţin,  

În lumea de dincolo

De lume

  

Poeziile mele se schimbă

Iar ploile nu mă vor părăsi niciodată

Iar ploile nu mă vor mai părăsi niciodată

Sufletul rămas trece şi el, pâş-pâş, doar puţin

În palma ce mă ţine

  

Poeziile mele se strâmbă la toate femeile necunoscute

Din viaţa mea şi-a ta.  

Pârghia nu mai foloseşte la nimic

Sunetul, am uitat să întreb, nu ai o gumă de mestecat?

Un elastic, un fluture mort în Marea Mânecii

  

Poeziile despre mine

Despre tine şi o parte din resturi  

Stau întinse sub plapumă.  

Eu mă lupt cu numele mari ale umanităţii.

Ce-mi-dai-să-te-iubesc?

Iubire într-un lan de nu-ştiu-ce

Toate iubirile se întâlnesc la un moment dat

Aş vrea să mă nasc în tine, ca într-un ou cald şi rotund,  

Să stau acolo şi să veghez, să stau acolo şi să mă gândesc cum ar fi fost

Şi să fie un cu totul alt anotimp  

  

Între pământ şi cer nu este nicio diferenţă

Între mare şi mine s-a pus un junghi ce mă macină

Femeia de la bucătărie mă mestecă în fiecare zi câte puţin

Azi o mână, mâine cealaltă parte a corpului meu va striga "Stop"

  

Şi toate străzile, şi toate pădurile, şi toate lanurile de nu-ştiu-ce

Vor sta la picioarele tale

Şi toate anotimpurile vor fi unul  

Apoi tu, cu mari greutăţi, o să-ţi deschizi ochii pentru ultima dată.  

  

Pentru ultima dată-ţi spun, aici nu trebuie să fim o familie

Pentru ultima dată-ţi spun, aici Dumnezeu nu poate ajunge

Pentru ultima dată-ţi spun, dă-mi, dracului, harta aia,  

Da-mi busola care arată orice altceva în afară de nord.  

  

Şi stai cu mâinile întinse sus

Şi nu vrea să te ia nimeni

  

Şi stai într-un semicerc perfect

Şi nu vrea să te cumpere nimeni  

  

Şi stai şi nimeni nu te poate omorî pentru asta.  

  

Toate iubirile se întâlnesc la un moment dat

La un moment dat toate iubirile

La un moment dat

Apoi tu, cu mari greutăţi, o să-ţi deschizi ochii pentru ultima dată.

Şi toate străzile, şi toate pădurile, şi toate lanurile de nu-ştiu-ce

Vor sta la picioarele tale

Şi toate anotimpurile vor fi unul  

Şi stai cu mâinile întinse sus

Şi nu vrea să te ia nimeni

  

Şi stai într-un semicerc perfect

Şi nu vrea să te cumpere nimeni  

  

Şi stai şi nimeni nu te poate omorî pentru asta.  

  

Toate iubirile se întâlnesc la un moment dat

La un moment dat toate iubirile

La un moment dat

Anul ăsta începe când vrei tu

Era undeva în miezul lui Noiembrie

Ninsoarea ne era dincolo de glezne, undeva aproape de genunchi

Mâncam pâine caldă, casa noastră era acum în siguranţă, erai  

şi tu acolo.

  

"Peştele de la cap se-mpute", îmi spuse cineva dându-şi duhul

Pe un altul mai bun.

În fântâna asta nu zace niciun peşte şi totuşi se mai scriu poezii

de dragoste.

  

Picasso nu mai ştie să-şi scrie bine numele -

S-au terminat vopselele pe anul ăsta, îi zise

"N-ai decât să-ţi imaginezi altceva."

De pildă?

  

Anul ăsta va fi unul bun

Am poftă de nuci, stomacul meu e mai gol ca niciodată.

Irina învaţă înotul că mai apoi să se poată apuca

De pescuit.

  

Irina învaţă zborul că mai apoi să se poată arunca  

De la fereastra apartamentului mamei ei,  

Deşi ştie că apa e apa, peştii sunt peşti, pe când oamenii

Sunt altceva.

Era undeva în apropierea lui Decembrie,  

Ninsoarea ne era dincolo de genunchi, dincolo de brâu,

Undeva aproape de gât, undeva aproape de cap, undeva aproape de inimă,

Florile sperau să nu se mai nască niciodată.  

  

Eu sperăm să nu mai pot să scriu,

Dar visul ăsta...

"A fost ora şapte.  

Bună dimineaţa."

De data asta ai să uiţi tot

e-atât de linişte  

tu nu mă mai cunoşti

străzile nu se mai cunosc între ele

  

e-atât de linişte, circul va pleca astăzi mai devreme  

de data asta nu va fi niciun accident

de data asta nu va muri nimeni

  

de data asta ai să te întorci acasă

ai să uiţi tot

tot

  

e seară, ultima pereche de îndrăgostiţi s-a retras  

departe de lume

toţi şoptesc de după perdele, neştiind că nu mai pot fi auziţi  

  

ea poartă o haină lungă şi neagră, el,

un costum uşor învechit

nu se ating niciodată

nu se privesc niciodată în ochi  

nu se vor mai întoarce

niciodată