poezie de casă

bun așa crăciunul e altfel sașa ș-așa vezi c-a ieșit albumu' fratele nor
mircea era bun da' nu mai spun că poate se-ntoarce și-atunci spune-mi tu ce ne facem
intru-n tine ca-ntr-o vulvă viața mă curmă tu crezi că-i o glumă eu cred că tu nu mă cunoști destul
și soarele munții și stelele mă iubeau doar pe mine, dar eu am picat testul
poeții și jazzmanii se mai ceartă și von trier dă foc mașinilor noaptea cam asta-i treaba știi 
ca o oră dă franceză c-o girafă cu gene lungi ce frumoasă ești să-mi moară pana
nu e-n regulă cu zbroul din runda asta carmen capsatorul era lângă sticla de vin 
bărbații nu se mai simt singuri sincer e o altă felie din bucata asta de ton fără oase fără speranțe nu mai spera
copita neființei mele scuipă arme sărută-mi mâinile mamă marcu marte martin macrou 
am cap de lut și nimănui nu-i pasă că fur din magazine inimi de femeie și nu plătesc la casă

Mircea şi geamănul

maşini
ateneuri
caberneturi
mi se face rău când îţi aud paşii în apartamentul de vizavi
ca un n-am să mai plec niciodată de aici

nu ne privim ochi în ochi cu nicio ocazie
duci gunoiul la ore ştiute numai de tine
scriu sau telefonez numai atunci când ştiu
că nu mă poţi auzi

bretelele tale nesfârşite
necuvintele
înjurăturile mele ce stau motototlite asemeni unor copii bolnavi
de inimă

intru pe fereastră
intru pe unde mi se dă voie
intru ce altceva să fac
nu e ca şi cum m-aţi vedea

ard anotimpurile cu o brichetă primită de la mama
mă bucur pentru fiecare rând ieşit
din maşina asta de vise
iar din tine cresc flori galbene
melc netrebnic
cu limba ascunsă înăuntru

duminică murim împreună
fără să ştii
de-asta ţi se opreşte mereu ceva în coşul pieptului
fir-ar a dracului
doar ca să sară înapoi după câteva ore

albă ca un sfârşit pe care putem pune buzele
un cal de rasă
un freamăt
deşi nu mai ştii cine sunt
deşi nu mai ştiu ce cauţi în amintirile mele

s-o isprăvim
am să-mi uit dinţii acasă
şi-am să mă plimb aşa
dezvelit de mine
prin parcuri
prin târguri
inimă de vânzare
inimă
păcatul n-a ajuns încă la mine
luaţi
luaţi săturaţi-vă

Mircea şi diavolul

1.

Vino, îi spuse
apoi, cu mişcări încete, îşi ridică rochia peste buric
şi totul era o lumină albă, nemaivăzută până atunci
acum vreau să văd şi eu
zilele treceau
una peste alta
batjocoritor
poeme peste poeme
apoi drăcuşorul cu coarnele lui rânjind a dragoste
îţi aminteşti?



2.

Vino, îi spuse
apoi, cu mişcări încete, îşi ridică rochia peste buric
zilele treceau una în virtutea celeilalte
sărutări calde
disperate
în blocurile de cărămidă
ea se întoarse la câteva săptămâni după aceea
altcineva era acum acolo
făcând totul să pâră neschimbat



3.

Trebuie să vorbim
şi-i explică în câteva cuvinte
cum alţi drăcuşori i-au locuit alături
muţi şi nevinovaţi
/
Asta nu se întâmplă niciodată în realitate, Micea, dragule
podul se surpă şi nimeni niciodată nu va mai putea lua drumul înapoi
către pielea caldă şi sinceră, /către viaţa de dinainte
să ne răzbunăm, spuse Mircea, făurind el însuşi un drăcuşor
să ne răzbunăm, spuse poetul cel mic, mâncându-şi unghiile
/
Asta nu se întâmplă niciodată în realitate