arcada

alchimia singurătății pierdute
patru noduri sar peste
ca un glonte împăciuitor
ce se află sub pământ dacă nu toate iubitele viorile
și schimonosirile noastre fără rost
în soare răsare un indian mă privește
fără să schițeze nimic
înțelegător răbdător ca magda și florile ei perfect rotunde
orașul abundă în bunătate bani restaurante unde mănânci gratis
urși cu simțul umorului
ce să fac dacă cu asta m-am ales, zice
luându-și coardele la spinare
un șubler și apă rece pân' la zece fraților desperecheați
becurilor din mine și lui luca
care acum e băiat mare pierdut prin cârciumi
oricând gata să-ți mute fața la spate cu pumnii lui mari și tremurați
gata să ceară ceva de băut să se încrunte să se urce pe cal
diiiii și cartierul privește speriat făcându-și cruce
n-o să mori tu luca, zice sfânta vineri cu năframele ei
iar eu încă deslușesc cărțile de colorat
timpul e un ou ochi perfect rotund perfect galben
apa potabilă nu s-a inventat încă
muzica n-a rupt lanțurile
inestetic sparg felinare scriu pe garduri circul neregulamentar
cânt la trompete sparte mănânc din farfuriile altora 
și nimic nu pare să mă dea la o parte 
asta da viață, se aude din canale
ronin doarme dus pleoapele i se fac fluturi de la atâta visare
girofare grădini și alte nestemate
așteaptă un al treilea miracol
tu îți prinzi gândurile cu un năvod uriaș 
și râzi

ananghii

vor-beai și parcă te-auzeam poezie de om singur înecat în aspartam 
zbu-ram și-apoi aterizam în stomacul nesfârșit al peștelui de pe cadran
nimeni nu înțelege ce dau atunci când dau ce vreau atunci când vreau ce zic atunci când beau
nu iau cu împrumut iau de tot asta-i viața în caz de potop mai bine-ai face piața
de metale prețioase că urmează frigu-n oase că urmează hoți în case de păpuși mâini pe uși 
purceluși sacrificați ăștia-s liberi ăștia-s frați dezertați ce wați cu pretrecere cu praz voi ce credeați
oare cine să mă vadă dumnezeu pe-autostradă lambadă mansardă mori în cadă 
după masă pe ciment tata e locotenent nu răspund nimic și pierd 
după care-mi pare rău demisia pe birou strânge-i brațul cu-n garou viperele ies din ou nimic nou
omul antic nu știa asta e felia mea și nimeni nu se băga
îmi zice luca-n cartier băiat cu inima de fier de călcat un pompier 
polițist acoperit după toamnă vine iarnă nu vreau să îngheț de frig 
vând totul pe nimic și plec în vise unde-i plin de telefoanele cu fise de fete promise și de declarații scrise 
7 dimineața ne schimbăm fața ca sfinții nu ne iubim părinții iar mă dor dinții 
ca pe ploae nu știu pe unde să scot cămașa minții de pe foaie