Nimic nou

Camerele se pierd una-ntr-alta într-un joc pe care nu
avem cum să ştim cine l-a inventat
Poezia nu e descriere
Poezia nu e un preş pe care să-ţi ştergi tălpile vinete
şi totuşi cineva...

Camerele se pierd una-ntr-alta
ne iubim după legile noastre
şi încă o lumină se-aprinde undeva pe pământ
încă un cuvânt pentru iertare
încă un adăpost.

Poeţii mor
ploşniţele se simt ca acasă
pe pat
pe panglicile de la Crăciun
pe pumnii scorojiţi ai sfinţilor transformaţi în piatră

Uneori trebuie să poţi privi în spatele umerilor
să păzeşti dragostea asta nouă
copilărească
pentru care nu ai îndeajuns de multe cuvinte
pentru care nu ai îndeajuns de multe mâini
de ochi, de îngeri