#

tu ești centrul cercului

coada lunii

vârfu' lumii

muntele de oriunde te urci

cocoșii ratați pianul masca

untul sub soare

tu ești marea și ce se-aude-n scoică

ești doica și trecutul ei la multe capete

repetiția

erudiția

pe un mal un om

pe un mal un câine

pe un mal așteaptă lumina

și se bâl-bâl bâlbâie

coada lunii

da' nu se uită nimeni în direcția asta

și se rotesc

notele la pian viața de vânător

visele tristele se rotesc

da' nu se uită nimeni în direcția asta

pe un mal un om

pe un mal așteaptă lumina

și se bâl-bâl bâlbâie

cocoșii din piepturi

desenez iepuri și tot nu găsesc fericire

ce trist

într-un tractor de țară

pe șine

ajung într-un câmp mare unde cred că stă un fel de om care nu mai fuge de nimeni

cuvinte nu folosesc

priviri

țineri de pântece

dacă m-aș întâlni cu mine nu știu dacă m-aș uita în ochii mei

și totuși

red pill blue pill până la sfârsirul zilelor, care nici măcar azi nu e atât de aproape

mai respir o dată

mă mai speriu o dată

în pieptul meu e un ring de luptă

se bat cocoșii, dau fără milă

pe mine nu mă întreabă dacă mă țin în corzi

în pieptul meu e un ring de luptă

se bat cocoșii, dau fără milă

pe mine nu mă mai întreabă dacă mă mai țin în corzi

siguranța

nu mă simt în siguranță când sunt singur

așa a zis

și s-a uitat la lume printr-o lunetă

pun muzică

fac o baie, două, trei

nouă sute de gânduri pe secundă

un poem e un demon mai puțin

deși nu cred în zodii iscoade lunete

lapte cald pentru cine stă pe stradă

de fapt voiam să zic altceva

sunt reduceri la glume și blândețe și îmbrățișări lungi

la drumuri care duc undeva

toți suferim, da' io mai tare

pun de-o petrecere, invit

din cinci în cinci minute cineva bate la ușă

deschid, se inclină, îmi știe ochii

un băiat trist se legăna pe o pânză de păianjen

și pentru că nu se rupea

a mai stat o mână, a mai stat o mână, a mai stat o mână

iubire desprinsă în silabe

cui să spun când n-am cui să spun

nu suntem noi triștii

noi doar o lăsăm să se vadă

orașul târziu

în acest bol bolborosind

orașul nu se așează

un cocoș cu privire de moș și pantofii roși bate câmpul ăsta pe jos

în capăt o trompetă

în capăt lunetistul

tremură

boem

dar nu azi

un poem anapoda înțeles doar de cel care suferă

dă un telefon

citește de pe bilet

aici a fost o lipsă

un restaurant turcesc se deschide aici în fiecare zi

vom găsi o masă imaginară într-un colț imaginat

am

bagaje

opriri

evantai

o vulpe tatuată pe piept

care doarme oricând cineva o privește

orașul cu orele

orbita cu stelele

oare

în câte bucățele se sparge o stea când e tristă

așa a întrebat pescarul

pâlpâind pe cerul zilei steaua păzitoare nu silabisea nimic

lala

eu nu mai vreau să te visez, i-a zis lumina soarelui

și-a mers la un ceasornicar pe vreme de ploaie

au vorbit fiecare în limba lui

un timp

pe bulevard se fac fotografii

e sfârsitul lumii și eu încă îmi mai caut locul

am o pereche de căști mari și muzică de criptă

și sărbătoare și tort și-un somn cu solzi mov

elanul meu seamănă cu o floare

armele mele nu ucid, sperie

urletul meu nu cuprinde

visele nu mi le hotărăsc eu

stau la un semafor așteptând alt semafor

sparg nuci

uit urc

elefanții nu merg cu liftul

aici e un capăt

reper cu ferestre și sinceritate caldă, aici

prietenia într-o barcă de lemn

într-o arcă de-aluminiu în care ascund soarele

el stă cuminte, indiferent ce oră e

într-o arcă de-aluminiu în care ascund soarele

el stă cuminte, indiferent ce oră e

cânt la pietre

mă răsfoiesc cu un tigru care arată a om

mănânc flori

petrec șoselele

firmituri de pâine

hai, să stăm ca doi studenți și să bem presecco

să ne pupăm, să mă ți de mâini

și să te sun când se lasă singurătate

cu puține cuvinte să vrem să pricepem

râsul ăsta fantastic

în care ascund soarele

#

ciuboțica cucului

un apartament în culoare

cântăm pe șoptite minerilor care s-au apucat de altceva

e dimineață

trenurile merg pe vârfuri

florile se dăruiesc singure

pâș-pâș

să nu deranjăm o liniște ca asta

cu ropote

e ce oră vrem noi

așa zicem noi

e ce zi vrem noi

așa zicem

uite soarele cum se scurge în fața geamului

rabd

rescriu

07:58

aici radio fericire 91.3 fm

se anunță o zi toridă cu multe surprize

pe un bloc din bucurești a fost surprinsă o vacă cu pete făcând ture de colo-colo

avem fotografiile

o supernovă vrea să se facă altceva

avem fotografiile

un avion de hârtie e-n fața ușii

asteaptă la coadă cu scrisori sub braț și pufăie

#

te-am pus într-o poezică cu baloane de săpun

cu foi de alun

cu ploi și umbrele

cu haine largi

cu mine mic

cu timp și curaj la colțuri

te-am pus la masă

am numărat petale

halte pălării

șine surori

aceasta este o distanță

aici râde omul când e sincer

aici o amintire

aici mă ascund

urșii mă știu după miros

și eu pe ei

aici a fost o lipsă

aici e vânătorul convertit în om

aici o stea cazută-n somn

această după amiază a început acum patru săptămâni și va dura încă patru

rumoare

riduri

răvaș

repede

rupe ritmul râul care curge în liniștea lui înțelegând că va avea un prieten care va merge cu el în fiecare zi la cules de flori și fructe într-o pădure mică ce știe limba păsărilor și a râurilor fără seama

a viselor și a statuilor ce nu știu de frică

a viespilor și a vulpilor cu ochelari

#

un șarpe șade singur

se silește să spună o poveste

silabisește războiul

pistoalele în fața unui joc de poker

se bâlbâie

regretă și caută în mintea lui de șarpe o rezolvare

îi apare în minte un dansator de tango cu zâmbet larg, care-i dă bună ziua

se întoarce, în fine, la povestea lui

auditoriul doarme

reflectoare puternice topesc

șarpele continuă să povestească

din timp în timp, cineva îi zâmbește iar el continuă să spună:

sunt atât de puține lucruri de înțeles

e un singur ac prin care trece timpul

un singur somn care ne adoarme

un singur vis care ne face să ne imaginăm o lume în oglindă cu asta

e liniște

multe lucruri dispar, dar unul rămâne

dincolo de timpi, de auditoriu, de gloanțe

limpede în mijlocul ființei și de acolo guvernează lumea dinăuntrul omului

orașul interior din interior

zboară fluturii peste case

din pieptul cuiva se aude o inimă

cerul se cuibărește înauntrul meu

cu tot cu nori cu soare și ce mai e

acesta este un vers

acesta a fost un cântec

am vârsta oricui și umerii cunoscuți

cine nu merge pe sârma asta n-are curaj

cine nu pășește nu trăiește

zboară fluturii peste case ca un refren albastru

se aude o casă de marcat

simt miros de plăcintă cu mere

durerea se-nmoaie mai încolo într-un lighean verde

om cu ochii de platină

ou de aur

urmă pe talpa soldatului scăpat

fructe pe cămașa ta albă

un pui de bufniță sub pălărie

asta văd

și dacă asta văd, asta e

dumnezmeu

am un Alcatel mai vechi cu care-l sun pe Dumnezeu

da' el e-n alte localități, în alte localități, în alte localități

are chirie cu spațiu-nchis și spor la scris și guturai

în alte localități în alte localități în alte localități

că au lăsat un geam deschis că au lăsat hangar deschis și-acum dispar toți caii pe care îi mai aveam

deaeară dau bairam

mă costumez în alb și-l urmăreac, pe coada lui stau

pănă dimineață să dea socoteală

pentru pomul cu beteală pentru spatele prea mare

pentru stele pentru sare pentru băile prea lungi

se știe el

sun și-mi răspunde centrala

secretara

mătușa a doua

renii

rembrandt

că nu azi

că săptămâna viitoare

că marți

că mai

patru patru poartă-n casă

nu pricep

de ieri nu mai fac scufundări și nu mai caut nimic din ce nu e sigur al meu

sun și nimeni

și el nu recunoaște

și se termină bateria și n-am încărcător la-ndemână

sun 1-1-1-1

alo

după ce-am vorbit cu toate centralele

și liniile mijlocii

cu toate trenurile și canapelele

cu-n ceainic

cu sfântul duh

nu renunț

am un telefon pe care scrie

pentru libertate apasă tasta cea mai apropiată de mâna ta stângă

pe care scrie

pentru zbor apasă patru patru patru patru

și până s-apăs îmi cad aripile și iar tre să dăm cu aspiratorul

că nu poți să stai cu tălpile-n aripi

că nu se face

am un telefon cu care sun la 1-1-1-1-1

cu care sun la 1-1-1-1-1

cu care sun