marfar, lucian

e greu

e greu să fii femeie

e greu să fii bărbat

e greu să fii ploaie

să fii câine în marrakech

să fii pasăre dincolo de cerul patru

să fii la circ

să fii sufletul neauzit se zice de nimeni

e greu să fii câine

e greu să stăpânești

e ușor când e ușor

la poarta asta un portar ce știe hemingway și mersul trenurilor

în trening cu un radio pe umăr

o floare din umăr pe care o udă tot el când îsi amintește

are

mâncare într-o cutiuță

dor de ducă că el n-a plecat nicăieri

uniforma

cascheta dată jos

chelie

are cămăruța asta de la gară și o vară a dracului

are unde să viseze

tavanul e doar o metaforă

se vad frumos umbrele marfarelor pe tavan

noaptea când el se gândește la tatăl lui despre care nu mai știe unde e

poate acolo sau acolo

sau poate acolo

o poveste într-o poveste

o haltă într-o margine de oraș locuit

un salut cu mâna la frunte

un munte de om mic

scrie o scrisoare

cu scris frumos de mână

o trimite unde știe el

apoi pune pasul într-un vagon și dus e