am un carnet în care scriu tot
fiecare seară în fum și corpuri care luminează de undeva de sus
o discuție pe care n-o înțeleg, dar îmi place
un melc care nu vrea să ajungă acasă pentru că știe
că are tot timpul
îl deschid uneori
mă uit la ilustrații
we re gonna be here tomorrow
seeing the ocean inside my belly
we re going numb
cine ține cu noi
cine face o fotografie în care să intre tot
dintotdeauna
ar fi o fotografie mișto
pe care-aș ține-o cumva cu mine
parcul ăsta e gol
poemul ăsta are versuri scurte
mâinile astea au reușit mai mult decât le era dat
dacă te-ai născut aici
dacă te uiți la toate momentele din ultimii tăi 20 de ani
în ansamblu
o să fie o mare petrecere
nimeni nu-ți spune asta la timp, nu?
și așa mai departe
și așa mai departe
sunt un con cu
un cuib ascuns
un cerc cu o deschizătură mică-mică pentru săruturi
suntem totuna
toți știu asta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu