vântul
soarele
ochii mei
avionul hurducăie ca o mașină de cusut
îmi amintesc cui am dat ultimul buchet de flori
și doi nasturi aurii care țin de frig, de foame
era rece, așa că m-am acoperit cu ceva
mașina a continuat să zboare de la sine
nu era nimic de văzut afară
și nu se certa nimeni înăuntru
radio-ul era pornit, dar dat la minim
poate cineva a spus ceva important, dar nu mie
multe vise mai încolo, am înțeles
apoi am uitat
am mâncat patru biscuiți întregi, am chemat ploaia
dar ploaia n-a venit
am cerut un răspuns
dar dumnezeu nu s-a oprit deasupra avionului meu
am construit ceva greu vizibil pentru ochi
apoi am coborât peste un lan de grâu
și am stat acolo un timp nedefinit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu