Puteti inghitii in sec cat veti vrea acum!
Caci, iata, am ajuns sa cunoastem mai mult decat putem duce,
Lasand laptele sa dea-n foc.
Senzatia?
Mult prea mult!
Atat de mult incat am silit creierul a se preface stricat,
Obosit, imbatranit, sau ocupat cu altceva.
Sau se va preface grav bolnav si ne va face sa-l credem pe cuvant.
Se va simti inutil si va cere sa fie dus la un azil ca sa-si savureze restul zilelor in haine dungate maro.
Ii vor tremura mainile tot mai mult, va incepe sa scape lucruri, sa sparga
Si intr-un final va invata cum e sa uite cu adevarat.
Sa nu mai stie de ce e trezit in fiecare dimineata la aceeasi ora sau de ce e imbracat in fiecare zi la fel.
Va manca tot mai putin, va dormi tot mai mult,
Va avea tot mai putine aspiratii si se va plictisi ingrozitor.
Va lua tot mai putin aer si la un moment dat se va sufoca strigandu-ne ca nu stim sa ne cunoastem unii pe ceilalti.
Va fi apoi declarat ca decedat prin asfixiere si ingropat dupa trei zile langa altii ca el.
Si asta numai pentru ca azi pana si aerul costa scump.
Fara o ultima dorita si fara ca macar cineva sa stie sa-i aduca flori duminica .
Fara a i se da timp sa ne spuna ca nu timpul este cel ce se foloseste de noi.
Pentru ca lui, timpul i s-a terminat.
Al tau timp ce are de gand, nu stii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu