Pagini

joi, 29 ianuarie 2026

our own cat

there's a cat on this roof
she is singing
she is making a shirt
its soft and full of colors
she is watching our family
and never thinking

we are proud to be her peers
enjoying sun, daily games and our own unique laughs 
its a perfect circle 
a fit in a tiny forest 
that will be unseen from the eye 
the usual eye, anyways

miercuri, 28 ianuarie 2026

#

într-un separeu
separat de toți ceilalți
funcționarul își numără banii
și cele câteva emoții pe care le simte
are șireturi lungi, albe
desfăcute
cizme albastre și o pălărie stricată

duminică, 25 ianuarie 2026

#

am tot încercat să spun 
s-au scuturat cuvinte
văd ca o gheară
cine să vorbească cu mine într-o oglindă ca asta
salut, nimeni nu credea c-o să fie așa, dar uite-ne, pe blocul ăsta de desen
cine sare
cine scrie
cine promite și cine numără consecințele

caut un vis care mă distruge
mama n-o să mai vină niciodată 
suntem nimeni 
unii acceptă greu, d-asta-i doare stomacul 
 
jucăm șah și pierdem 
o dată cu viermii, o dată cu păsările
o cină seacă la care nimeni nu e invitat
scrie aici, în caietul ăsta, cum te cheamă pe tine?
dorințele ne trag în apa asta
dăm din membre și sperăm să mai trăim o dată 
destul 
desaga asta e plină dar nu o putem deschide
e multă lumină dar îmi alunecă cizmele
am nevoie de o pereche de baterii și răbdare

mulțumea 
promisiunile sparte
am un ecuson pe care scrie micul dumnezeu
îl ard în fiecare noapte
fierb fier fur fum
sunt foarte mare
atât de mare încât nu mă mai văd
topesc clopote și inimi de cai fără tată 
ăsta sunt

nu mă pot pierde
se cerne și rămâne tot durere
am o formă străină și nume de animal 
am nouă umbre care se rotesc în jurul meu ca viespile
într-o zi n-o să mai pot descrie
spălătoria asta nu mai face față
ascund farduri și resturi de gloanțe
 
știm toți că n-are sens
va fi așa cum nu se poate scrie
salturi care nu înseamnă nimic pentru nimeni 
mă schimb într-un animal și stau la suprafața apei
de-acolo privesc pierderile
solnițe și apartamente din orașe fantomă
câmpul ăsta n-are nume
îi zicem casă doar să-l vedem cum cade
copiii ăștia nu se fac mari
rag ridurile înăuntru 

am un șorț un gât de girafă și tot ce nu încape în geanta asta
tu pe cine asculți
cum vrei să pierzi 
tot aia e
socotitoare simplă
seleniu
sorb guri de pește
e final de an
licoarea asta ne ajută să nu mai visăm în nouă culori
trăsura asta ne duce ușor
ne leagănă

parcă te știu de undeva
dar nu apucă să răspundă
se uită la mine și râde
și știm amândoi adevărul
deschid perdelele și mai număr o dată
sam e un copil ca toți ceilalți
așa vrea să creadă
are în el toate visele noastre și peste
râde
a-nțeles
se uită pe fereastră și nu mai așteaptă pe nimeni 
desenează cercuri
țeluri
țepe
ținte care se topesc dimineața

sâmbătă, 27 decembrie 2025

#

tot ce pot duce e o praga veselă în care un zepelin plutește pe deasupra și se uită la noi 
oamenii și-au găsit tot felul de îndeletniciri dătătoare de liniște
poeții, au găsit și ei câte un meșteșug util
unii cresc păsări
alții le învață să zboare
alții zboară ei înșiși
aici nu e nevoie de muzică, pentru că totul e muzică
plouă mărunt în fiecare moment undeva
pe o stradă, pe o margine, într-o altă apă
un băiat de vârsta mea urmărește ploaia 
măsoară, cântărește, se bucură
oamenii nu mai vorbesc unii cu alții
un triunghi vrea să devină leu
leul îi lasă locul și se face nevăzut
nevăzut ascuns de copaci denși trestii treburi nautice
se scufundă într-o burtă mare și stă acolo plănuind doar de plăcere
alții își usucă penele la soare și nu văd decât propriul râs
un soare parcă mic se așterne pe foile mele
și se întinde ca o pisică

joi, 25 decembrie 2025

#

un oaspete
un bob de orez
un armăsar mereu singur
un om mereu cătând
concert pentru stâlpii de telegraf
19 ani și 300 de libre
săptămâni aparte
grecia și orașe scufundate în același pat
ascuns ascult aspecte simple
sar peste zilele care se termină cu 2 și 7
faima operei 
orga
olanda cântă
în fiecare zi mai sigură
camera ei capătă o aură
sufletul ei capătă margini rotunde
apoi adoarme pe o pernă moale
foarte mare
cât capul unei lebede schimbată în balenă de mare

#

am stomacul gol de vise
am călcâiele încinse
somnul îmi arată calea
viitorul strigă valea

omul strică
om repară
ne pierdem din gară-n gară

totul e o glumă
nu aud râsul nimănui
amestec ingrediente secrete
cad la pat de o boală care nu are nume

am stomacul gol de vise
pierdut într-o junglă de care nu au aflat oamenii
fug fără inamic
număr stele
mă întreb dacă și ele se uită la mine
și dacă au ceva să-mi spună

o mare

un om singur pe o insulă mănâncă înghețată la cornet un om singur pe o insulă repară un ochean defect china e tot mai aproape boabele de ore...