#

totul e o sărbătoare dac-ai penele la tine

bine? bine

bat chiar dacă nu se deschide 

mă prefac spiritual răbdător 

dau cu pensula dau bună ziua

dau cu busuioc în casa cu uși mari pentru oaspeți

în fiecare om văd un frate

trenul nu așteaptă și nu ajunge la timp dar uneori hop în vagoane pe vagoane

o zi ca oricare

malta doar pentru gondolieri

boboci număr legat la ochi

o ghicitoare 

ne vedem în prima noapte

telefon cu fise vopsit roșu ca inima vânătorului

iartă-mă că nu scriu și eu mai ca toți oamenii

cumpăr busolă

dar nimeni n-are de vânzare decât lanterne și umbrele și piele de om

reluăm

ajunge semnalul până unde mai e nevoie 

dragostele mele toate 

trebuie uitate

po #3

toate dorințele mi se descompun cuminți, pe rând, ca cel mai lent domino 

niciuna nu întârzie, iar lucrurile par să mi se arate altfel, mereu altfel decât le-am imaginat

raul îsi urmează cursul, oamenii pun aceleași întrebări 

rinocerii cu ale lor

mecanicii cu ale lor

macaragiii se adună la cineva acasă și văd un film greu

știi cum fumează miliardarii? 

dar cum se face zi, știi?

am un animal care mestecă toate jaluzelele din cartier și tot ar mai merge puțină lumină

po #2

lângă mine un jurnalist întreabă dacă a fost confirmată identitatea fetei dispărute, dacă a fost trimis un mandat de arestare

cu câteva minute în urmă l-am întrebat ceva, părea mai degrabă un puști nebun după jocuri video, butonând la laptop-ul lui

e preocupat

la fel și doamna din fața mea, gândește, caută soluții 

probabil și eu par absent, scriind textul ăsta

cineva râde mai în spate

nu pot să respir, dar mă străduiesc

mă sperii, tresar de la zgomotele coșului de gunoi 

trăsura asta ne leagănă și ne adoarme, nu mai știm cum ne cheamă, ce angajamente avem și față de cine

cât să tot faci băi în șampanie

cât să salvezi arbuștii 

să strângă monezi sau alte colecționabile

din cer cade câte ceva

dintr-un rău ne zâmbesc peștii 

limbile se amestecă

acasă se tot schimbă

o barbă albă cât tot trecutul încăpățânat

o barcă oarbă care să ducă malul bun

vor rămâne urme și poate vom știi să le desfacem

corul cântă

păsările fac cuibul

eu privesc mă dizolv

câte despărțiri dureroase la telefon, ramuri fără frunze, pintilie căutând încă o gară pentru filmul lui

fiecare are câte-un pic de spatiu să se dea în spectacol

unii întreabă dacă merită

alții fac și gata

alții stau la coada

și toți prindem doar bucățele de mesaj pe care nu le mai punem împreună

po #1

tenace

tenace tentaculele din pernă

porcul glazurat plin de sine dar și de ceilalți 

viața se deșiră din când în când în fața noastră, uneori plăcut, uneori nu chiar

așa că urcăm muntișorii și castanii la pas

a fost ora douăsprezece, în gara noastră se servesc de toate, o femeie fără cap stă nemișcată

nu încerca să pricepi, nimeni nu pricepe, nici eu nici doamna de lângă, nici domnul de lângă

aproape de carusel au construit ceva, ceva secret, la dimensiunile potrivite, verificăm zilnic, poate vedem câte ceva prin ferestre

dacă se termină, nu e nimic de zis

un carnețel mic, un bilet de călătorie, un binoclu, am avut fiecare animal în palme și fiecare mi-a spus câte ceva, așa încât acum nu-mi mai amintesc

ceea ce plantăm azi e pentru altcineva, altcineva, altcineva

asta nu e muzică

ăsta nu e un turn

un tur legat la ochi

am găsit o cochilie, acolo se ascundeau toate pe când oamenii nu știau că există instrumente de suflat, mandoline sau poarta sărutului

dacă nu azi, atunci când și dacă nu aici atunci unde să mă schimb într-un păun năuc singur, dar liniștit cu privire la asta

sunt un fel de vânător, văd în linia puștii cum căprioara se uită la mine și nu vrea să tragă, deși eu aș vrea și-i spun trage, e totul așa cum am stabilit

dar după cum știi, îmi aduce crenguțe de pin și apă și cu răbdare îmi linge toate rănile

îi mulțumesc cum pot apoi plec mai departe 

am cu mine un caiet în care scriu mititel: azi l-am văzut pe Dumnezeu, azi m-a văzut și el pe mine, azi m-a iertat vameșul, azi am murit dar doar cât să-nchizi un ochi

nu știu cine mă va găsi sau dacă mă va găsi cineva

ăsta nu e un joc cu arbuști boabe măcinate păsări afară din grădini

când dorm, când nu, când văd, când nu, când uit, când număr

din cizmele mele lumea e un pui de girafă, luna un pui din brânză

încercând să mulțumesc pe toată lumea m-am pierdut, eram pe un râu agitat și mă rugam să scap cu bine, nu mai aveam mâncare și apă, viitor sau dorințe care să nu plece a doua zi

abacul știe dar nu spune

oracolul nu vorbește cu oamenii

trecutul nu ne vrea pe noi cei de acum, orice-am face

apă e până la brâu

apă e până la glezne

apă e iar până la brâu

sunt un copil închis în casă și uitat acolo

oricât ar fi de târziu găsesc ceva de făcut: număr stele, fac forme pe tavan, gătesc o rață pe care nu știu cine a omorat-o, poate-a murit de bună voie, ca să am ce să mănânc

sar de la o vârstă la alta, de la o neliniște la alta, mereu o să fie mai frumos ce nu ai, ce nu poți și așa mai departe, urșii își mută casa de două ori pe sezon, eu tot din diurnă, vând tot evantaie, ai prins ideea

#

totul perisabil totul reversibil că un dop de la o sticlă nu ne place dar nu strică vâslă mică cine dă cu palma dreaptă ca de tată ana are da' nu mai găsește că era deja târziu tejgheaua scriu pe capacul la sicriu sticlete cu un fel de pălărie peste creier care cântă doar la strofă că se duce stea la coadă poate lapte poate mere coapte poate moștenire dă de știre regele oricum n-aude și nu-i place-audi că se plimbă doar cu sania taie cepele cu sabia împăiat în sine dacă ne găsește viitorul sper să nu priceapă ăsta-ar fi ca binele comun când toți altceva harpe și miros de baclava că dacă se putea mai mult era mai mult dar nu e învăț din greșelile altora în turnurile ce-au rămas tu dă-mi mesaje scrie pas sub frunzele din limbile din ceas plec cu scrisoare cu deodorant și peste ochi cu corzile la bas pese poate mai e dar mai vedem

peuri

pistol

pistil

pisică

picnic

lângă casa noastră se construiește o autostradă

mama ne trece pe sus pe partea cealaltă a drumului ne dă sandwitch-urile, o vorbă bună și-un rânjet

fac un castel mititel din nisipul cel mai mare

am prieteni cinci fluturi vii colorați 

vin în cameră doar seara cu viori mici

sunt în fața unei uși la care doar eu am cheia

dar n-o deschid

caut walkman-ul și plec pe marginea lacului poate mă întâlnesc totuși cu cineva

sau mai vad o dată trestiile berzele și pelicanii

musafirul

de la marginea șoselei se scrie altfel la mașina de scris

insectuță, tu cine ești? 

pai, eu sunt

dar nu mai zice 

își face acolo castelanul ei

am stat cu copii, cu băieți

cu fete n-am stat

da' dup-aia mi-am dat seama că e suficient să stau acolo în liniște

oare dacă ești poet, poate pleca asta din tine?

am o mătușă care

oare ea

oare pentru ea

eu plec, pa-pa-paris

am o umbrelă roșie de mătase 

nu trece soarele

dar trec zâmbetele oamenilor care încă vor să trăiască

un șarpe alb imens, blând

în grădina asta bătută de soare

nu spune nimic nu sperie pe nimeni

are ochi albaștrii și regrete deloc

coada nu pot s-o văd

trec pe deasupra culeg merele florile de măr

și le duc fetei din vecini

o cheamă ca pe tine

și de flori se bucură cel mai mult