Porumbelul se întoarce la tine

Zice, găseşte-mi loc în poeziile tale
Zice, a doua la dreapta, apoi la stânga, apoi la dreapta iar
Şi dacă drumul spre casă nu există
Şi dacă nimeni nu te va adăposti pe timp de furtună
Da-mi mâna ta, zice, şi-am să-i port eu grijile lâng-ale mele.

Hendrix sau secretele vieţii de dincolo
Nu se mai importă cafea de ani buni
Avem gândurile uscate, mâinile,
Marmură-i peste tot şi nimic altceva
Iartă-ne pe noi păcătoşii
Iartă-te pe tine, iartă-ne!

Răul are cele mai viabile argumente
Şi totuşi
Viaţa are cele mai viabile promisiuni
Şi totuşi
Moartea are cele mai viabile înţelesuri

Aici sau unde ne vom opri pentru-o singură secundă
Cu săbiile înfipte în inimă
Cu eşarfa în jurul gâtului
Am să fac tot ce-mi stă-n putinţă
O linişte nesfârşită călca tălpile pământului
Crăpate de-atâta vrajbă.

Cuvintele mele preferate se pierd în sacoşele oamenilor
Asta-i un vers ce n-o să izbăvească niciodată
Asta-i un om ce n-o să ştie niciodată cum e să rămâi jos
Pământul te-aruncă ca o trambulină de circ
Fără să-i pese până unde te-nalţi
Unde-ai s-ajungi apoi.

Demonii mei nu stau mereu la pândă.
Lenea i-a cuprins până şi pe ei.
Volbura asta de care nu m-am atins niciodată
Stomacul îngânând a foame
Toate-toate pleacă într-un loc mai retras
Se reculeg sau se gândesc "ce-ar fi să nu ne mai întoarcem?"