.motor

acum, în clipele cele văduve
'n care ziua şi noaptea-mi par totuna
orele se aştern murdare ca şi cum
cearşafurile sunt toate ale lor...

încă plâng portocalele
pe care nu le-am putut ajunge cu mâna
aripile cu care n-am ştiut să mă port
plânsul pe care n-ai ştiut să-l cugeţi

azi toţi scriu despre noi
ochii tăi mă uita
mâinile tale mă uita
umerii tăi au plecat demult

sunt om şi mă pot mulţumi cu asta
eşti femeie deşi ai fi putut
fi
altceva

adorm ca şi cum m-ai fi iertat
te-ai fi întors
sau aşa ceva
finalurile cu tine mi-au plăcut întotdeauna

Huet în patru capitole plus 1

#1
Pântecul



îţi mai aminteşti când ţi-am vorbit despre pântec
ce frumos trebuie să fie, ai spus tu
înăuntrul unei balene paşnice
ce ne vrea numaidecât binele
ce ne vrea numaidecât pe noi
să-i fim tovarăşi
la bine
şi la rău
la bucurii
şi la necazuri
până când moartea o vă despărţi de noi

dar nu pentru multă vreme
dar nu
pentru multă vreme
balenele se întorc mereu pe pământ
probabil vor acasă
le lipsesc ploile şi oamenii ce-şi zâmbesc
pur şi simplu
deşi se cunosc asemeni degetelor unei singure mâini



#2
Aproape de casă



ai întârziat
bagă-ţi buzunarele înăuntru
braţele devin unul şi totul are să revină la normal
pragurile se micşorează văzând cu ochii
chiar şi-atunci când încurci cadourile
uşile, mâinile
o priveşti atât de frumos
acum am fi vrut să rămânem singuri
după asta am desenat un cerc perfect
acum poţi să
acum
să mai încercăm o dată



#3
Când am fost să cumpărăm lapte



ca o familie adevărată
care-şi cunoaşte priorităţile
care se cunoaşte pe sine
zâmbind
am coborât
spunându-ne
iată, am făcut-o şi pe asta
acum putem să ne mai bucurăm puţin



#4
Plânsul



nu există
toate celelalte dispozitive cu care putem privi în larg
barca
vâslele
cele pe care numai tu le ştii
cele pe care mi le-ai spus numai mie
ne privesc de vizavi
mulţumindu-ne
suntem în siguranţă, ne spun
şi noi suntem în siguranţă



#5
Tot atunci



cel mai frumos sărut de pân-atunci s-a întâmplat tot acolo
rezemaţi
ochii balenei ruşinându-se
întorcându-se cu spatele uneori
alteori privind prin crăpăturile posibile numai atunci
când degetele se desprind pentru-o clipă

sau chiar mai mult

Despre cămaşa ruptă a zeului

cufundaţi până la gât
înmormântaţi aproape
nu mai are cine să ne sprijine
suntem singuri pe planeta asta a noastră

n-am venit să pregătesc niciun rău
ştiu că secretul meu e-n mare siguranţă aici
în mâinile voastre
ce se înăspresc doar rareori

are să fie bine
ca şi cum fiecare are dreptul la încă o şansă
filosofia pierdută
litere ce-şi găsesc singure locul lor

suntem singuri pe planeta asta a noastră
ne bucurăm şi suferim împreună
astfel că nimeni nu ne-ar putea ajuta
vreodată
/
iubind, sângerând perpetuu
plânsul e singura corvoadă pe care o putem
exercita
cu rândul


cineva să-mi taie mâna învăţată cu poezia,
să mă lase doar cu cealaltă mână
mă voi descurca
şi aşa