și cerul doi

vezi unde poate duce o problemă de matematică?
la poezie, raspunse poetul, lăsând în sfârșit bănuțul scăpat în fântână 
să rămână acolo 
te vor lua în râs iar tu
cu firimiturile acestea din pâine în locul inimii, nu vei mai înțelege nimic
se vor sătura mulți din firimiturile tale iar tu te vei îndestula privind
ai o moneda? întreabă poetul fericit
băiatul scoate o monedă chiar deasupra fântânii
acum prefă-te că o scapi, e singura ta șansă, dar să nu te întorci aici singur
niciodată

și cerul

proful meu de matematică avea un tico albastru și venea mereu îmbrăcat
într-un costum albastru
o cravata albastră
prinsă într-un ac auriu
asta ar trebui să însemne ceva
avea 120 kg
glumea des și știam de atunci că eu înțeleg asta altfel
uneori țipa iar eu 
apoi mă liniștea având tot 120 kg
pentru că înăuntrul lui, pe anumite tronsoane, matematica se liniștise
într-o dimineață l-a învățat pe D. să facă un nod la cravată 
poate primul, poate ultimul
o nuntă se apropia 
și deși matematica ne învăța acum să fim liberi 
viața continua să ne acopere 
în delirul ei amniotic-nerăbdător
măcar atât să învățați și voi, mă, de la ora de matematică
pesemne nu vorbea cu fetele
nu știu dacă fetele existau atunci, în dimineața aceea
iar dacă existau/ 
cum au făcut ca momentul nodului prevăzător
să rămână acolo