luni, 30 octombrie 2023

pictori și foarfece pictori

într-o lume din imagini fii tu sursa
foarfece și pictori
pictori și alergători în două picioare
mă întorc în timp într-o furgonetă albastră și nu am nimic de rezolvat
schimb culoarea schimb anul beau doi litri de vopsea
acum taxi driver e la 20 m deasupra pământului
orașul trist eu tot cu vise de taximetrist
hai să plecăm de-aici
să mergem pe andromeda
acolo au lapte la cutie și păsări la gram
au coroane pentru cei ca mine și flori pentru orice vameș

ea nu vrea să plece
pedalează, visează alte planete
ea nu vrea să plece

caracatița mă măsoară din ochi
omul-femeie mă spintecă ușor
greșeala e la mine
timpul tic
timpul tac
nu ține cu cei ce ies seara să facă scandal 
să propună 
să-și lase capul în sticle și să uite

am o trompetă-n cap care cântă a singurătate
stau cu ea o țin îmbrațe
o învelesc în pături o legăn
mestecăm pâine moale
îi povestesc despre urșii polari

ea nu vrea să plece
pedalează, visează alte planete

sâmbătă, 21 octombrie 2023

tiswf #17 - războiul

într-o zi războiul se va opri
și oamenii vor respira

apoi ne vom împărți
la 2 la 4 la 8 la 16
și-apoi la 225
ne vom împărți
la 2 la 4, la 16
și-apoi la 445

aici a fost iertare
aici a fost uitare
aici o fost țipăt
aici a fost lipsă x16

aici a fost lipsă
ca la eclipsă
la crăciun
ca la paște
ca la moaște

apoi reuniți
apoi neiubiți
apoi nesinceri
apoi ca noi

aici a fost
și completează ce vrei tu că te iubesc oricum ai fi
ai auzit?
de-acuma știi

tiswf #16 - în altă parte

toți căutăm ceva - ce nu e
toți vrem să fim ceva ce nu suntem

toți suntem aici dar vrem în altă parte
toți suntem aici dar vrem în altă parte
unde să nu doară

zi-mi unde vrei c-o să te duc
și-o să te-ntorc cu lumină și potop să si simți

toți suntem dar vrem în altă parte
toți suntem dar vrem în altă parte
unde-i frumos și ne iubește cineva

america de sud
guatemalla
europa, franța, spania
niagara
albania
a-ustria
an-gola
roma

toți suntem aici dar vrem în altă parte
toți suntem aici dar vrem în altă parte
să ne iubească cineva, să ne iubească cineva, să ne iubească cineva, să ne iubească cineva x5

tiswf #15 - o să mai fim aici

o lumină, două, trei, o să vin
o să vin o să vin o să vin
nu știam că se poate să muri

în gradina cu spini
am văzut arlechin
ce mă cauta zâmbind

până la primăvară n-o să mai fim aici
până la vara n-o să mai fim aici
până la toamnă n-o să mai fim aici
până la iarnă

în gradina cu spini
am văzut arlechin
ce mă cauta zâmbind

până la primăvară n-o să mai fim aici
până la vara n-o să mai fim aici
până la toamnă n-o să mai fim aici
până la iarnă

deschide-ți o aripă și zboară cât vrei tu
deschide-ți o aripă și zboară cât vrei tu

tiswf #14 - o să mai stau

avem timp să ne doară
avem timp să murim
avem timp să ne cerem
iertare de la timp

dacă vrei tu să vin, o să vin
dacă vrei să plec, o să mai stau puțin
să citim în stele, să privim pe tavan
să uit de ele dar să știu că eram
o jumătate pământ o jumătate-amalgam
de simțuri și frică

o să mai stau puțin, o să mai stau
o să mai stau puțin, o să mai stau
o să mai stau puțin, o să mai stau
chiar dacă tu vrei, chiar dacă eu nu vreau

dacât cu fantome, mai bine cu tine dansez
decât anemone, mai bine cu tine vibrez
timp timp timp timp nu mai avem
timp timp timp timp

o lumină într-o gară care seamănă cu-acasă
un ochi trist și unul vesel nu se lasă
să ne vedem cu toții nu doar duminica
hai să ne fie teamă dar după aia să sărim

după paharele de vin
după aripa ce ne ține sus
după lumina dintr-un mic apus

o să mai stau puțin, o să mai stau
o să mai stau puțin, o să mai stau
o să mai stau puțin, o să mai stau
chiar dacă tu vrei, chiar dacă eu nu vreau

tiswf #13

într-o lume cam ca asta cu un nume cam ăsta
te-am văzut erai anume
ca o lună jumătate
peste farfurii și mâine
peste azi

n-am nici mâini să te cuprindă n-am nici ochi să te mai vadă
și răbdarea am uitat-o când
m-au luat gândurile și mi-au dat
lovituri și nuiele peste capul de-mpărat

capu-i greu dimineața nu, nu se trezește
vrea să vadă cine sunt nu, nu se trezește
vrea trecut dar eu nu-i dau, nu
vrea trecut dar eu nu vreau, nu

în fine
am rămas cu mine
și dacă nu e bine, facem să fie bine
și dacă nu ești cu mine

o să caut o să caut o să doară
o să caut
pe pământ pe sub ape pe pământ
pe pământ pe sub ape pe pământ

vineri, 20 octombrie 2023

tiswf #12

mamă nu mă aștepta că dacă
vin n-o să mai plec niciodată
curtea prea mare suflul prea mare zmeii de sare
e șapte dimineața trăiesc în lumea liberă și nu pricep nimic din ea

iubirea asta a mea o să ne ducă la sapă de lemn
undeva aproape de aici chem fantomele la cină
ele vin în șir indian
au aura asta nevinovată
râd și se ceartă ca copiii
sunt viu, băi, strigă unul
sunt viu
ceilalți nu-l aud, dar el îl aud
și vorbesc cu el
ne trimitem scrisori și mesaje și corpuri noi
suntem doi dar pare că suntem
avem noi un fel de-a fi
de-a impex casă și cazmaua asta cu miere
avem noi un fel de-a fi moi și de pluș și de-aluminiu de parcă
sfântu' Petru cere explicații pe partea cealaltă
doar tai bilete
doar tai bilete
doar tai bilete
doar tai bilete

avem noi un fel de-a fi
ne iubeam la început mai știi
corpuri holde și umbrele
ce au oamenii sub piele dacă nu o stea
ce au oamenii sub piele dacă nu o stea 

tiswf #11 - povestea cu îngerii ingineri

ai răbdare și-o să coboare și îngerul tău
ai răbdare și-o să coboare și îngerul tău

o să vină cu flori multi-colticolor și-o să-ți spună
bună dimineața noapte bună
și când e lună și când ești rinocer
și când poți să zbori și când nu poți să speri
și când ești pasăre și când ești oaspete

nu te speria, sunt tu, chiar de nu pare-așa
te știu dinainte de timp de înot de podoabe te știu
sunt îmbrăcat altfel dar simt la fel
sunt îmbrăcat altfel dar simt la fel

n-o să-ți spun niciun secret
tot ce știu știi și tu știi și tu
nu există greșeală nu există mormânt
frica ești tot tu moarte ești tot tu
ura ești tot tu lumea ești tot tu

în fine, ceasul pe care-l port eu e nemăsurat
am venit pentru că știu că vrei să fii îmbrățișat
ochii la drum inima-n față
în fiecare dimineață
mai ales când e ceață
mai ales când nu te lasă
mai ales când nu poți
mai ales când nu știi
mai ales când nu știi
mai ales când nu știi

nu-ți face griji, au și ei îngerul lor
care-i caută-i caută-i găsește la timp la timp
o să vezi că după paravan
semănăm atât de tare că nu mai poți deosebi

toți semănăm pentru mâine toți semănăm pentru azi
și pădurea-asta crește sub ochii de cerb
nu sunt aici să dau nu sunt aici să cer
și pădurea-asta crește sub ochii de cerb

sub ochii de cerb
sub ochii de cer
sub ochii de cerb
sub ochii de ieri

asta-i povestea cu îngerii-inginer
care sunt aici azi și-au fost aici și ieri
tu nu-i vezi dar nu pentru că ești prizonier
ochii lor și-au făcut dormitor în tine să-ți fie bine

nu sunt aici să dau nu sunt aici să cer
și pădurea-asta crește sub ochii de cerb
sub ochii de cerb
sub ochii de cer
sub ochii de cerb
sub ochii de ieri

tiswf #10 - prezentare

înainte să începem să ne vedem
aș vrea să vă prezint pe cine-avem azi pe teren
adică cine suntem și de ce-am vrut să vă chem
și dacă e să fie bine ne vedem la refren

îl avem pe Bogdan Octav de la Cercul Întreg
care-n această seară e stăpân pe BPM
care-n loc să ne facă să uităm ne-amintește cine suntem
vouă vă spun bine-ati venit la Experijam
'ai să mă uit în tolba-asta cu foi să văd ce mai avem

ar trebui să mulțumim cui a organizat
Nest, Poethree, Decopertat
pentru energie bună texte poante fapt
fără de care cele patru zile nu s-ar fi-ntâmplat

iar la final pentru cine nu se vrea plecat
e norzeatic cunoscut cam în orice regat
care-o să ne arate-n teorie dar mai ales în fapt
cum e cu lirica cu poezia, neapărat

au trecut patru ani de la primul show de interpretat
când tremuram cu textu-n mână și s-au întrebat
cine e frate ăsta și de ce s-a băgat
peste noi azi, când n-aveam invitat?

da' m-au primit frumos și m-au încurajat
un fel de frate geamăn mai prost îmbrăcat
și-am tot venit și-am dat, câțiva ați ascultat
și peste jumatat' de an încă ceva s-a-ntâmplat

am făcut un show întreg la cărturești
și-a fost și sala plină un ac nu puteai să găsesti
bine, nu chiar un ac, da' înțelegi, de fapt
tot cu Bogdan care a orchestrat și le-am înregistrat
și le găsesti pe Bandcamp, dacă vrei să te pui pe-ascultat 

în fine asta-i despre voi și e și despre mine
că dacă se iese cumva așa se iese din mulțime
dacă sunt oameni călduroși și ești încurajat
să scrii, să zici, să urci, să riști un pic, de fapt

așa că dacă scrii, scrie
da' dup-aia vii și pe scenă și îmi zici și mie
sau poate că ne faci pe toți să plângem un pic
să râdem să ce vrei tu să pui în plic

azi de exemplu, doar așa
am fi putut să stăm toți pe o canapea
fără poeme și suflet pe tava de cafea
da' unii dintre voi au zis că nu se poate-așa

e ziua trei abia și mai avem ceva
ne ridicăm unii pe alții ca o macara
facem să fie deja ce credeam că nu se putea
hai să vedem ce mai urmează dacă urmează ceva

joi, 19 octombrie 2023

tiswf #9 - oamenilor

omologul oamenilor a plecat
oamenii nu sunt reprezentați în niciun regat
toți cu bagaje și copii fug la vapoare
își iau la revedere totul rămâne pe data viitoare

doar tu ești inamicul tău
pe ochi un văl pe piept un val
un pește și un marinar împart podoabe
împrumut o haină de om și mă plimb așa poate-poate
poate-poate vede cineva

în portavoci uitare
în piețe nimic nu mai e la mare căutare
în poduri răcoare
o mână arată direcția
una ascunde
una cheamă
una aleargă

în cortul viselor mele sunt animale și birjari
sunt promisiuni e libertate și sunt lăutari
dă din taste de sub coaste
uite lumea
aici o mie de oameni care uneori nu știu să trăiască
îi conduc

eternitatea nu e pentru totdeauna
e acum și puțin după

omologul oamenilor
oamenii
reprezentați
particular
pe data viitoare pe data viitoare
omologul oamenilor

tiswf #8 - umbrele

doar umbrele spun adevărul
de asta nu le caută nimeni
tu ai încredere și sari
de pe militari pe lahovari
din sine la cercul polar
de unde suntem toți prea mici la uite băieți mari
sari de la postul de control la purtătorul de onoruri tari
sari de la fustă la shalvari
de la lacrimi calde la ce vrei tu

doar umbrele spun adevărul
de asta ne petrecem noaptea peste mal
hai să sărim
de la pavarele cu vin la ce se vede pe antim
de la minciuni frumoase la mâna unui mim
de la mai vedem la mai acum
de la refren la fum și scrum

elefanții nu obosesc
ei nu te vor căuta
elefanții înoată leneș
văd lumea dinaintea lor
nu visează la bogăție
nu visează la zbor

doar umbrele spun
în două sute de metri virați dreapta
rai e un nume de restaurant
în două sute de metri virați dreapta
rai e acum dar am ochii închiși constant

tiswf #7 - nowhere land

în ținutul nicăieri
suntem și tu și eu
ne ținem de mâini
căutăm o lunină mică să ni se pună-n cale
caii bat la trap
dau jos toate piedicile
se pun în două picioare și mai că strigă la noi

pădurea e aproape
dar unul nu vrea să plece fără mine
insistă să îl trag de hamuri
să-i spun la ureche cel puțin un secret

pe tălpile mele noroi
a plouat acum câteva nopți
nu știu cine cui îi ia urma
după miros sunt unul de-al lor
după miros e unul de-al meu

nu e adevăraaaaat
interferențe
un oraș prea mic
un om prea mare fredonând în liniște
mă legăn și uit că am un nume
că ieri e ieri
că mâine nu aduce ceva nou

cine șoptește înăuntrul pantofilor mei?
cine dă zile și cine le ia?
un urs mare vrea să stea lângă inima mea
acolo îsi face casă
acolo culege diamante și operează cu anestezic slab

nu știu cine cui îi ia urma
după miros sunt unul de-al lor
după miros e unul de-al meu

tiswf #6 - cu fantome

aproape toți dansăm cu fantome
unii le călcăm pe picioare
alții stăm pe timp
sau facem o piruetă două și uităm cine suntem

timp timp trece peste noi
și plouă cu rouă și cu vizite rare
timp timp trece
aud doar pianul și trece anul
artificii și ne facem mari
e frumoasă viața la cercul polar
e frumoasă
e frumoasă viața cu cerbul polar
e frumoasă

tiswf #5 - tot aici

scriu
scriu ca să fiu
scriu ca să-nviu
ca mine mai sunt câțiva
cred că se regăsesc și-n tine dac-am căuta

cum e cu cerul așa e cu marea cum e
pământ sare pământ
nu știu să-mi țin promisiunile, de-asta scriu

un râu în care nu a înotat nimeni
o armă făcută să învie
se ia o foaie de hârtie se pun acolo cuvinte
și la capăt tot noi
numărând cartiere pe lună

am văzut atât de puține
am deschis câte un ochi
am păcălit duminicile

a fost o dată ca nicuodată ziua de azi
din care nu mai știm nimic
semnal în blocul de lângă
se-aude?
în inima cui se simte singur
se-aude?
în sine
într-un turn pe care îl ți ascuns
dacă nu se aude, o să fiu tot aici

să dau o pasă
când seara se lasă peste capete
când sună telefonul
când se duc păsările-n coloane
și-n tot restul

în inima cui se simte singur
se-aude?
în sine
într-un turn pe care îl ți ascuns
dacă nu se aude, o să fiu tot aici 

miercuri, 18 octombrie 2023

tiswf #4 - comunicare

era o zi ca oricare alta
lovește-n pian și scrie versuri lungi s-ajungă pe toate continentele
în piepturi pune toate elementele
c-atunci când scrii e ca și cum ai merge deși stai pe loc
s-ajungă din tot ce faci și la tine-un strop
la cei care au cea mai mare nevoie și la toate scările de bloc

cum ai ajuns aici cristi nu știe nimeni
hip-hop-ul nu e pentru cei ca tine
nu ai deloc credibilitate, un pic de mână la scris, poate
dar de cele mai multe ori când faci asta
nu te dai nici măcar pe tine pe spate

dar încă mai e de zis și scrie
face întâlniri seara târziu cu ceea ce se cheamă furie
ca seamănă prea mult cu tata face urât când i se pune pata
și tot ce pare clar azi mâine e confuzie, ți se pare cunoscut, gata?

fă ceva cu tine că te ia viața din urmă
n-ai vrut în turmă, bine
mai sunt un milion ca tine
diferența între milă și dorința de bine
e că poți avea grijă de alții, dar niciodată de tine

era o zi ca oricare alta cum am zis
în căutam un job pentru câteva luni, doar până la vară
după câteva căutări mi se strângea sufletul iar
de parcă voiam să vând usturoi la bran și trebuia să plătesc intrare la grădinar

e ok, am trecut toți prin asta
nu-ți fie milă de tine și mai caută
mai caută, o să te găsească
după fiecare zi o nouă zi
o nouă șansă să știi că nu știi

pare ok, nu?
pare ok, nu?
pare ok, nu?
nu. dar mai sun de câteva ori, poate-mi văd numărul și răspund

adevăratul eu, cum ar veni
care știe să răspundă și-nainte să se facă zi
și când cad aripi de prin poduri
și când e prea mult
și când plouă
și când mai sunt atâtea dedesubt

ai răbdare
uite, sunt aici în viitor și nu mai doare
e liniște
am cântat, m-au văzut oamenii, am plecat
acum nu mai e nevoie
de aplauze de plimbări de voie
ai răbdare
curajul și vorba bună sunt după colț
așteaptă să te pregătești ca să coboare

sâmbătă, 14 octombrie 2023

tiswf #3

fratelenoooord
ca să ne punem toți de-acord, da' nu chiar
miroase a tristețe și a noapte a plăcinte coapte pe sub coapse ca să
ne-ntoarcem acasă cu primu, cu primu, cu primu
și dacă se pierde dăm pe verde cu pedala doar la blană scuze doamne
aveam fusta pe sub rochii rochia pe sub grogy 
am joben teren agricol și un dumnezeu ce seamănă 
cu tine cu tine cu tine
da stai un pic
că dacă io scriu asta poa să semene cu minte
ca o stea la care te uiți doar când ea nu se uită la tine
caut refrenu dar iar e duminică
dar iar e duminică
dar iar e duminică

deci eram la un telefon public
mă întâlnesc cu dumnezeu îmbrăcat în costum de urs polar, mă-ntreabă 
cum se face integrama asta, scuze?
cu se face integrama asta
și dup-aia ne-am uitat la holograme și-am mâncat biscuiți

fă-ți o cruce că te duce dar te duce până mai încolo
am cu mine rugăminți și cu sfinți și cu
am o cheie cu care deschid o ușă care dă1 în altă ușă care dă în altă ușă
așa copiem cu toții dacă e
dacă nu ne mai gândim iar am pierdut buletin
iar am pierdut buletin iar am pierdut buletin

joi, 12 octombrie 2023

tiswf #2 (bulg) - a fost odata tristete

a fost odată ca niciodată tristețe
tristețe e prieten cu tine
te cunoaște, îți știe pasul, îți știe gândurile
gândurile, castelele astea de nisip care nu te lasă să fii om cu tine
tristețe te dibuiește indiferent de ceas
știe, vede, nu râde, nu vorbește-n plus
stă cu tine și numără
1, 2, 3, 1, 1, 2, 1, 1

a fost o dată un băiat trist
cu ochi mari și vise cât un desert mai mare
a fost o dată
o zi care le-a-ncăput și pe celelalte
în care am făcut baie
am stat sub soare
am văzut minunea din om

a fost odată o fată tristă
e-atât de gol aici că am adus flori de pe câmp și gânduri de la cerbii mai mari
am de deschis ferestre și uși și
am de rămas moale în fața lumii
să fii cald, asta-i șmecheria, dacă e vreuna
să fii blând
să nu strângi din dinți, chiar dacă poți

și iartă-ne nouă greșelile noastre cum și noi iertăm
da nu iertăm că doare și
de ce nu sună ea să-și ceară iertare
și să stăm mai multe ore decât intră-ntr-o lună
cu ochii la cer

suntem la fel
suntem la fel
ca vara
ca varul
ca vinul
ca păsările

indiferent câte cuvinte
nu se-ncălzește împăratul
pe împărat îl încălzesc uitările și apa de mare
uitările și prietenii imaginari

a fost o dată
hai să facem haz de necaz și să vedem de mai multe ori pe săptămână
hai să spun și să fie bine cum e

a fost o dată
tristețe
a fost o dată
ca niciodată
o poveste despre oameni care seamănă

a fost o dată luna
a fost soarele
a fost o dată cuvintele
au fost o dată iertările
au fost o dată
ca niciodată
finaluri
finaluri
finaluri

tristețe
schimbată-n altceva
pe fețele oamenilor care ascultă

marți, 10 octombrie 2023

tiswf #1

e-atât de departe, atât de departe spune-mi tu
atât de departe, atât de departe o să uit
e-atât de departe, atât de departe spune-mi tu
atât de departe
e cerul deasupra orașului nostru și văd destul
și oamenii sunt
din ce în ce în ce
nu semăn cu nimeni și nimeni nu seamănă de-acum
arunc din semințe culeg ce se vede cu ochiul mărut
am o mână cu care chem
am spatele pe care strâng trecutul
am destule pe care le duc
am o inimă care bate când vrea ea
să pierdem la noapte
și nume și semne și iubiri
să pierdem cu totul ce credem că suntem
o vulpe mă vede mă vindecă blând
bând din apa pe care o vede doar ea
a trecut atât de mult timp c-am uitat cine sunt
am promis atât de multe și toate s-au înfăptuit
mi se schimbă privirea
mi se schimbă durerile între ele și
le vom găsi pe toate prinvind în altă parte la asfințit
sunt nimeni
pot la fel de puțin
tot ceea ce credem că suntem
e un mecanism de apărare fragil
fragil și temător
pe care n-ai cum să-l ajuți
reușim cât reușim
pierdem cât pierdem
sunt aici să nu spun adevărul
sunt aici să uit să cânt
e-atât de departe, atât de departe spune-mi tu
atât de departe, atât de departe o să uit
e-atât de aproape, atât de aproape sunt și nu
mă vede nici cerul și nu sunt aproape nici de pământ

empty

sunt un templu plin de carii sunt un medic care cară pelerina ploaia ochii am fost zidul și lumina treci peste treci peste pod animalul aște...