e 4:21
latră
pare la fel ca mine
mirosul mochetelor de vis a vis se simte încă
zenobia încă strigă după ajutor
rulată într-un covor în flăcări
pielea zenobiei nu arde
cuvintele nu-i sunt auzite
dimineață se va opri totul
pentru câteva ore
dincolo de ecrane nu e nimeni
past will be past
poezia vrea să mai scriu
zice că oricum nu mi se întâmplă nimic niciodată
nu pierd niciun tren nu prind nicio lumină
de la poezie am învățat să-mi pară rău pentru mine
4:29
sunetul e același
eu sunt altul
altul
altul
sunt atâtea numere de telefon unde pot să sun
știind că cineva va întoarce ecranul în jos
fără să spună mare lucru
trag de pagini ca și cum ar fi ale mele
clipesc numai atunci când îmi aduc aminte
regret tot timpul
trec poduri doar ca să am de unde să mă întorc
acasă nimic nu se schimbă
bucureștiul e o gaură neagră
am trac de fiecare dată când vorbesc cu tine
și mă mândresc cu asta
zebrele au învățat să-și țină gura
totul pare o sferă
sinusuri blocate
resturi de mâncare resturi de plâns
sub palme pâlnia cântă
serul curge
așteaptă precum un șarpe bătrân
numărând secunde
singurul motiv pentru care sunt încă aici
nu apuc să duc propoziția la capăt
țrrrrr
în cabina de telefon nu e nimeni
răspund
în cabina de telefon nu e nimeni
răspund
liniștește-te
nici noi nu am uitat de tine
dar trebuie să mergi mai departe
cineva te așteaptă la intersecție
lista o să crească
nu mai plânge
cercul nu se va încheia niciodată
asta e armata pe care n-ai făcut-o
râzi și nu te opri niciodată la semafor
paralel cu tine e o pasăre
vorbește-i
îți va spune ceea ce trebuie să știi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu