a fost odată ca niciodată un băiețel care știa să zboare și cântecul și marea îl iubeau nespus
purtându-se unii pe alţii primăvara și vara întâlnindu-se-n apus
se îngânau politicos şi toamna
şi iarna răul nu i-ar fi străpuns
tot pe atunci a fost spune povestea, o fetiță căreia zborul îi părea străin
dar dintre coaste-i răsărea mereu o casă, să râdă o-nvăța un arlechin
încetinim aşa încât să îi vedem aproape; nu se cunosc n-au ochi n-au pene - parcă au învins
nici vis nici lene nimeni nu i-ar fi împins afară dintr-un cerc anume pentru ei (și dinadins)
anume pentru ei şi dinadins a fost o dată o planetă mică ce singură se bucura în felul ei
dar cum planeta nu ştia să zică nici gemenii nu îşi mai aminteau că cineva priveşte cu ochi buni clipă cu clipă
pe fiecare dintre-alei
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
aș fi scris c-o mână stângă până unde să se vadă peste apă peste mese peste rafturi văd acolo stând ascunși pe andromeda viermi cu mere și...
-
sunt sensibil ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer zmoală cabotin ca un mare baladin ca un mare baladin ca u...
-
aseară la festival am cunoscut o fată o cheamă Carla și servește la bar am rugat-o sa-mi facă un cocktail fara alcool c-a zis că nu-i cere n...
houghton
cad picuri mari peste oraș ostașii cad ca frunzele când plouă am capul plin de mine, nu am loc să mă scufund sau să trec cerul plin de rouă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu