Într-o arcă cu insecte vântul (şi-a-ncetat vâltoarea)

Cască-ţi gura şi ascultă vinul deşertat în valuri,  

Dimineaţa se ridică dimineaţă

Peste maluri.

Capul oaselor şi-l ţine într-o mână, alta plânge.  

Trage clopotul din somnuri,  

Trage moartea dintr-un scâncet.

  

Întinzând o palmă, poate,  

Tot ce crezi, ori se mai vede,

Vei acoperi de-o dată, vei ţine de cald - cădere.

Acul bate ora şapte, ochiul bate în crepuscul,  

Într-o acră călimară stă păcatul lui minuscul.  

C-a ucis fără să-ntrebe, c-a ucis fără să ceară.  

Acum acul nu mai bate,  

Acum acul vrea să moară.  

Despre halatul cel nou

Acolo unde călcâiele mele suferă,

Acolo unde aştept dimineţile cu sufletul ei bine împachetat

Undeva aproape de gură,

Acolo unde toate apele lumii se duc pe gât în jos ca-ntr-o pâlnie de la

O-mie-şapte-sute-şi-ceva -

Acolo să mă cauţi.

Nu mai ştiu scrie boala caprelor Irinucăi pe fişa postului.

Ambele-mi braţele sunt în concediu fără plată

Cu mai mult de douăzeci şi cinci la sută

La salariu.

Nu mai ştiu gardurile şi cireşul ăla, frate cu libertatea.

Nu mai ştiu să mănânc marmeladă cu gura până la urechi.

Undeva în oraş,

Liniştea stă să cadă peste sexul ei alb

Şi foarte curat.

Complexele rânjesc de undeva de după perdea, aşteptând poeziile

Lui Cărtărescu.

Încet-încet,

Hârtiile de curând ordonate de după

Tejghea,

Încep să ardă.

Şi ard cu ele toate păcatele.

Şi ard caprele Irinucăi în chinuri groaznice.

Şi ard chibritele de la atâtea ploi cu bucăţele de suflet, cum ard plămânii bolnavi

Înainte de a fi vărsaţi,

Iremediabil,

În chiuvetă.