Utopia

Fiti fericiti, ultima dorinta a fost dusa la bun sfarsit.

Dar paziti-va!

De azi mintile voastre nu mai au nimic de ascuns

asa ca vor umbla goale in semn de prostest,

manusile ce pana mai ieri stateau agatate-ntr-un perete

vor sa se coboare, sa puna la cale o noua lupta cu timpul

si nu mai are cine sa le opreasca.

Piramidele, dragii mei, vor sa se mute in tinuturi mai reci

pentru ca nimeni nu le-a spus nimic de incalzirea globala,

iar camasile albe de forta se opresc in a mai opune rezistenta,

pentru a-si cauta ceva mai bun de facut.

Doar, aici, nu se opune nimeni.

Si nimanui nu-i mai surade ideea de-a sari in gol

pentru ca eroii s-au reprofilat, va spun, cu totii.

Nu se mai intampla nimic.

De fapt, pentru ca nimanui nu-i mai surade nicio idee.

Grabiti-va!

Farmaciile ofera astazi zambete de inchiriat.

Haideti, astazi totul e posibil,

ultimul orb de pe Terra a fost hipnotizat.

Camerele de supraveghere s-au plictisit sa mai vegheze,

iar televizoarele in doua culori sunt din nou la moda.

La-nvoială cu timpul

Roaga-ti timpul sa mai stea putin,

cheama-l la o cafea si fa-l s-o bea cat mai amara,

spune-i ca s-a vandut tot zaharul,

sileste-l sa soarba cu pofta fiecare picatura,

si imbata-l cu tutun din cel mai prost, n-o sa-i pese

Iar are sa te ia-n ras stiind ca ti-ai uitat credinta in buzunarul drept

al altor pantaloni murdari si te vede si mai singur.

Nesigur iti imbraci hainele verzi din care-ti strigi liber arbitrul

cerandu-ti pocainta.

Roaga-ti timpul sa te ierte ca n-ai facut decat sa-l pierzi,

fa cumva sa nu-l mai vezi, fa-l sa-si uite drumul.

Canta-i orice stii s-adoarme-l,

apoi intinde-l ca pe-o guma de mestecat intr-o cutie cu chibritiri,

ca sa-i poti da foc.

Toate fara sa clipesti

daca-ti doresti sa mai ramai,

fiindca-l omoara plictiseala

si de data asta nu mai vrea sa moara singur.

Spune-i din ultima proza scrisa,

o sa faca pe amnezicul,

o sa adoarma in clipa de pe urma.

In clipa de pe urma…

Singular 2

A doua oara ne intalnim aici

si suntem neschimbati.

Ti-am spus,

culoarul asta pare o viziune a cuiva care vede doar in alb si negru,

pentru care culorile ar insemna prabusirea propriei lumi,

ar insemna ca toate oglinzile sa cada ca intr-un joc plictisitor de domino,

pe rand,

fara ca macar una sa scape neatinsa.

Sus, lumini albe din jumatate in jumatate de metru

ce stau sa faca in ciuda atator minti care s-au stins

preferand sa uite totul deodata,

la fel de repede cum ai pocni din degete.

Jos, in pamant, privirile lipsite de regrete ale fiecaruia;

au uitat ce e regretul, asa au incetat sa mai aiba pareri de rau.

Atat le-a trebuit sa lase totul

fara drept de apel,

un pocnit din degete.

Fiecare lumina, un vis pierdut,

fiecare oglinda, o proiectie a idealurilor tale.

In tine, un plan de neintrecut

pe care l-ai scris cu petale

rosii.

Ai ramas acum doar Tu si toate visele tale de pana acum,

ultimul supravietuitor al unei povesti ce seamana jocului de domino.

Privesti luminile dublate de oglinzi

si nu te-ntrebi nimic.

Ciudat, pentru ca tocmai ele ar putea aduce schimbarea,

dar la ce bun?

Un culoar pentru care culorile nu mai inseamna nimic..

Tie nu ti se pare o prostie?!