îmi vine să zic chestii drăguțe, de genul:
mă gândesc multișor la tine zilele astea sau
arăți minunat pentru o mică cârtiță
dar nu spun nimic din toate astea
scriu poeme și le împăturesc bine
ești drăguț, dar n-ar trebui să te gândești la mine
sunt prea greu de suportat în realitate
ai cunoscut doar partea prezentabilă și bună
bine
o să încerc să nu mă mai gândesc
zise el, scriind poemul acesta
bine
și dacă te gândești, scrie un poem
și ăla o să rămână și o să-l citesc și o să mă bucur că atâta lucru bun pot să fac și eu
mă simt de parcă am opt ani
la karaoke m-am supărat că stăteai cu spatele
mi-ar plăcea mult să vedem filmul ăla
mă duc să mă ascund acum, îmi e frică
kalopsia is the delusion of things being more beautiful than they are
basically, ce experimentezi tu acum
aici e multă visare
știu cum e cu visarea
eu sunt 90% vis
10% realitate
alo, familia vis?
într-o vară în care plouă
într-o vamă în care suntem toți fericiți
număr
mi-ar plăcea să scriu un poem care să îți dechidă și mai mult inima
îți dai jos agrafele exact când îți spun că îmi place de tine
spui ceva drăguț, dar să nu-mi mai amintesc continuarea
îmi e frică de tristețea asta pe care o prepar chiar eu
într-o trompetă la care nu mai cânt
pun suflul la suflu
privire la privire
pântec la pântec
alt fluture ieșit în lume
hălăduiește în casa asta plină de oameni
la capătul acestui poem mă simt trist
demonul tristeții schimbă cearșafuri și încuietori
se distrează și apasă aproape toate rănile pentru că nu-l bag în seamă
dacă te-ai vedea prin ochii mei
nu ai mai fi tristă niciodată
te rog fii blândă cu mine
nici eu nu știu cum să opresc soarele ăsta din învârtit
mi-ar plăcea să îmi pun mâna peste mâna ta
și să simt că vrei să rămâi să numărăm păsări întoarse
chiar dacă
și dacă
și atunci
ca acum
voi scrie în șoapte
într-o limbă rară și caldă
adresa omizii care nu știa că e și omidă
și fluture
