A doua oara ne intalnim aici
si suntem neschimbati.
Ti-am spus,
culoarul asta pare o viziune a cuiva care vede doar in alb si negru,
pentru care culorile ar insemna prabusirea propriei lumi,
ar insemna ca toate oglinzile sa cada ca intr-un joc plictisitor de domino,
pe rand,
fara ca macar una sa scape neatinsa.
Sus, lumini albe din jumatate in jumatate de metru
ce stau sa faca in ciuda atator minti care s-au stins
preferand sa uite totul deodata,
la fel de repede cum ai pocni din degete.
Jos, in pamant, privirile lipsite de regrete ale fiecaruia;
au uitat ce e regretul, asa au incetat sa mai aiba pareri de rau.
Atat le-a trebuit sa lase totul
fara drept de apel,
un pocnit din degete.
Fiecare lumina, un vis pierdut,
fiecare oglinda, o proiectie a idealurilor tale.
In tine, un plan de neintrecut
pe care l-ai scris cu petale
rosii.
Ai ramas acum doar Tu si toate visele tale de pana acum,
ultimul supravietuitor al unei povesti ce seamana jocului de domino.
Privesti luminile dublate de oglinzi
si nu te-ntrebi nimic.
Ciudat, pentru ca tocmai ele ar putea aduce schimbarea,
dar la ce bun?
Un culoar pentru care culorile nu mai inseamna nimic..
Tie nu ti se pare o prostie?!
